Pariurile ilegale, noul flagel din sportul mondial, au determinat Comitetul Olimpic Internațional (CIO) să reacționeze.
La Lausanne a avut loc astăzi o importantă întâlnire a Comitetului Olimpic Internațional cu reprezentați ai ONU, Uniunii Europene, federațiilor internaționale, guvernelor din mai multe state, precum și cei ai marilor case de pariuri. Scopul a fost acela de a atrage atenția asupra pariurilor ilegale care murdăresc lumea sportului, influențând rezultatele multor meciuri și competiții. Jacques Rogge, șeful Comitetului Internațional Olimpic, a propus înființarea unei comisii în cadrul CIO de dimensiunile celei antidoping, ținta fiind aceea de a ține sub control activitățile ilicite provenite din zona menționată. Conform datelor oficiale oferite de Interpol, în întreaga lume circulă la ora actuală aproximativ 140 de miliarde de dolari, bani puși în mișcare de cei care controlează pariurile ilegale. „Este o lume care ia proporții pe zi ce trece. În 2009, sumele din pariurile ilegale au fost de șase ori mai mari decât cele din 2001”, au explicat oficialii.