INTERLOPUL care A FUGIT din țară ca și Sebastian Ghiță va fi EXTRĂDAT. Infractorul conducea o REȚEA care a FURAT 46 de tablouri din UE

Interlopul traficant de droguri care conducea o rețea ai cărei membrii au furat 46 de tablouri din statele UE a fugit din România la fel ca și Sebastian Ghiță, ex-deputatul fugar, prin în Serbia. Alen Daniel Moisin a fost prin în Spania. DIICOT și Poliția Română au anunțat că infractorul deosebit de periculos a fugit din România cu acte false, în timp ce se afla în arest la domiciliu.

Interlopul traficant de droguri Alen Daniel Moisin a fugit din țară la fel ca și Sebastian Ghiță, folosind acte falsificate. Infractorul a părăsit țara prin „zona verde”,  trecând granița în Ungaria, în timp ce era pus în arest la domiciliu de instanță. Poliția Română și procurorii DIICOT au transmis că Alen Daniel Moisin a fost prins la Madrid, iar vineri urmează să fie extrădat în România.

Parcursul infracțional al interlopului din Brașov arată că era unul dintre cei mai de temuți capi ai unei rețele care se ocupa cu trafic de droguri, furturi, cămătărie și șantaj. Ancheta DIICOT a fost demarată în septembrie 2016. În ianuarie 2017, de la membrii rețelei conduși de el, polițiștii antidrog din Brașov și cei ai DCCO, din Poliția Română,  cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale (DOS) a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor DIICOT au recuperat  46 de picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre U.E., unele dintre acestea datând din secolele XVIII - XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la peste 50.000 euro, în cauză fiind dispusă efectuarea unei evaluări pentru stabilirea provenienţei, vechimii şi valorii artistice a acestora. De asemenea, au fost ridicate 4 bucăți de fildeş, cu greutatea totală de 53 de kilograme, cu o valoare estimată la 53.000 de euro. Totodată, au fost probate şi activităţi de trafic de droguri, fiind confiscate aproximativ 1.5 kg. de cannabis, ce urmau să fie distribuite pe raza municipiului Braşov.

Liderul grupării a reuşit initial să se sustragă cercetărilor, stabilindu-se că, în perioada 10 - 11 februarie 2017, ar fi trecut fraudulos frontiera de stat a României spre Ungaria, prin „zona verde”, unde şi-ar fi procurat un set de documente falsificate.

După fugă, a fost declanșată o amplă activitate de asistenţă juridică internaţională adresată autorităţilor spaniole, astfel încât Alen Daniel Moisin a fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017.

În perioada 6-7 aprilie 2017, în cadrul cererii de comisie rogatorie,  procurorii DIICOT - Braşov s-au deplasat la Madrid, unde l-au audiat pe  Alen Daniel Moisin şi i-a adus la cunoștință faptele reţinute în sarcina sa.

Pe 21 aprilie 2017  interlopul va fi predat  autorităților române, în baza unui mandat european de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov.

Droguri pe datorie pentru un ofițer de Armată

DIICOT a transmis un scurt istoric al cazului care a condus la destructurarea rețelei de tip mafiot condusă de Alen Daniel Moisin.

Pe 7 septembrie 2016 procurorii Direcţiei de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) -Serviciul Teritorial Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup infracţional organizat coordonat  de către Alen Daniel Moisin obţine importante sume de bani din comercializarea unor mari cantităţi de droguri de risc precum că şi că deţine, în scopul comercializării, mai multe opere de artă sustrase cel mai probabil de pe teritoriul Spaniei.

Alen Daniel Moisin este cunoscut ca unul dintre liderii mediului interlop braşovean care s-a remarcat de-a lungul timpului prin metodele deosebit de violente cu care a acţionat  în derularea unor activităţi infracţionale, tulburarea liniștii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri.

Pe 8  septembrie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de droguri de risc” şi „furt”.

Anchetatorii au stabilit că Alen Daniel Moisin  a operaţionalizat o filieră infracţională specializată în traficul de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc  şi procurarea unor opere de artă de valoare sustrase cel mai probabil din Spania.

 Din investigaţiile efectuate  a rezultat că inculpatul  Moisin Alen Daniel a constituit o structură infracţională de tip mafiot piramidală,  plasându-se în vârful acestei structuri, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din introducerea în ţară a unor mari cantităţi de droguri de risc şi comercializarea acestora.

 Pe palierul  II al acestei structuri, inculpatul Alen Moisin Daniel  l-a plasat pe finul şi omul său de încredere, inculpatul Valeriu Adrian Maftei, acesta fiind sprijinit activ în desfăşurarea activităţilor infracţionale de către prietena sa, Diana Giosu.

Valeriu Adrian Maftei a avut rolul de coordonator al vânzărilor de droguri procurate de către Alen Daniel Moisin şi de colector al sumelor de bani provenite din astfel de activităţi.

În urma cercetărilor efectuate , anchetatorii au stabilit că Maftei s-a implicat personal în activităţi de vânzare a unor cantităţi însemnate de droguri și a deţinut, în anumite locaţii, obiecte de artă, pentru care căuta cumpărători.

Pe palierul de execuţie al grupării conduse de Alen Daniel Moisin au fost recrutaţi Cătălin Florin Pavel, Alexandru Andrei Kiss, Răzvan Ionuţ Pintiliasa, Alex Costică Ganea, zis “Alex Ţiganul” şi Mihai Pavel, zis “Clei”. Cei cinci „locotenenți” erau fidelizaţi liderilor reţelei, fie prin diverse recompense financiare, fie prin “corecţii” fizice sau psihice aplicate de către șefii lor din cadrul rețelei.

În dosarul stufos al lui Alen Daniel Moisin și a grupării sale se regăsesc o serie de fapte descrise de oamenii legii, astfel:

Pe 21 octombrie 2016, Alen Daniel Moisin i-a vândut lui Vasile Miron, cetăţean moldovean,  cantitatea de 3,56 grame cannabis (mostră), cu preţul de 150 lei, cei doi înţelegându-se ca în cazul în care cumpărătorul va aprecia calitatea  “mărfii” să tranzacţioneze cantităţi de ordinul kilogramelor de cannabis.

Pe 8 noiembrie 2016, Alen Daniel Moisin i-a vândut lui Ion Dumitru , ofiţer în cadrul unei unităţi militare de pe raza judeţului Braşov,  cantitatea de 500 grame cannabis, acesta din urmă angajându-se să plătească ulterior suma de 18.500 lei.

Pe 20 ianuarie 2017, în jurul orelor 21:52 polițiștii din cadrul I.P.J. Braşov-Biroul de Supravegheri Judiciare au vizitat locuinţa la care Alen Daniel Moisin îşi executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, situată în municipiul  Braşov, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu se mai afla acasă.  

În cursul aceleiaşi seri, pe raza municipiului Săcele a fost efectuat un control asupra unui autoturism aparţinând tatălui lui Valeriu Adrian Maftei, asupra căruia a fost găsită o pungă conţinând aproximativ 300 grame cannabis. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că respectiva pungă fusese preluată  de Maftei de la Alen Daniel Moisin, cu câteva ore înainte.

Pe 22 ianuarie 2017, Mihai Ionuţ Pavel a fost oprit în trafic imediat după ce a ridicat de la locuinţa lui Alen Daniel Moisin, situată în municipiul Braşov, cantitatea aproximativă de 85 grame cannabis.

Pe  24 ianuarie 2017, Curtea de Apel Braşov a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv și s-a dispus darea în urmărire generală și internațională a interlopului.

Pe 27 ianuarie 2017 a fost efectuată o nouă percheziţie la domiciliul lui  Alen Daniel Moisin, ocazie cu care în imediata apropiere a gardului împrejmuitor al proprietăţii închiriată de către acesta au fost identificate, îngropate, cantitatea de aproximativ 200 grame cannabis, ambalată într-o pungă vidată, un pistol marca Bruni și 100 cartuşe calibrul 9 mm.

 În interiorul aceluiaşi imobil au fost identificate un permis de conducere pe numele lui Alen Daniel Moisin, eliberat de către autorităţile mexicane şi o carte de identitate falsificată.

Pe  21 ianuarie 2017 au fost identificate şi ridicate de la membrii reţelei infracţionale un număr de 46 picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre U.E., unele dintre acestea datând din secolele XVIII - XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la aproximativ 50.000 euro, în cauză fiind dispusă efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii provenienţei, vechimii şi valorii artistice a acestora.

 Cu aceeaşi ocazie au fost identificate 4 bucăți de fildeş de elefant având greutatea totală de 53 kg şi o valoare estimată la 53.000 euro.

În total, în cauză a fost identificată şi ridicată cantitatea aproximativă de aproximativ 1.5 kg. de cannabis,  însă din cercetări a rezultat că numai în cursul anului 2016  Alen Daniel Moisin a introdus, prin intermediari, pe teritoriul României, cantitatea de peste 10 kg cannabis.

În cadrul operațiunii au fost organizate cinci flagrante și trei  percheziţii domiciliare.

Pprocurorii DIICOT-Braşov  au  dispus cercetarea penală  faţă de 11 persoane, trei fiind cercetate în stare de arest preventiv și alte 8 sub control judiciar.

Totodată, s-a stabilit că în perioada 10-11 februarie 2017, Alen Daniel Moisin  a trecut fraudulos frontiera de stat a României, spre Ungaria, prin „zona verde”, unde şi-a procurat un set de documente falsificate.

După fugă, a fost declanșată o amplă activitate de asistenţă juridică internaţională adresată autorităţilor spaniole, astfel încât Alen Daniel Moisin a fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017.

În perioada 6-7 aprilie 2017, în cadrul cererii de comisie rogatorie,  procurorii DIICOT – S.T.Braşov s-au deplasat la Madrid, unde l-au audiat pe  Alen Daniel Moisin şi i-a adus la cunoștință faptele reţinute în sarcina sa.

Pe 21 aprilie 2017  interlopul va fi predat  autorităților române, în baza unui mandat european de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov.

Cauzul a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  D.C.C.O – Serviciul Antidrog București, B.C.C.O Brașov şi poliţişti din cadrul I.P.J. Brașov.

În cadrul cooperării internaționale cercetările au fost sprijinite de către atașatul de interne al României la Madrid.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.