Interlop periculos din Neamț, condamnat la șapte ani de închisoare. Bărbatul a fost acuzat de tentativă de omor în spital

Urgențe. Sursa foto: Spotmatik | Dreamstime.com

Un bărbat din Neamț este considerat un interlop periculos. El este anchetat pentru tentativă de omor în spital. Bărbatul face parte dintr-un grup infracțional organizat, care comitea fapte de șantaj și camătă.

Dumitru Ionel Udilă, de 43 de ani, din Roman, este considerat un interlop periculos în Neamț. El are la activ o tentativă de omor petrecută în spital și era membrul unui grup infracțional organizat, care comiteau fapte de șantaj și camătă. Printre victime se numără patronii unor săli de jocuri.

Zilele trecute, magistrații de la Tribunalul Neamț s-au pronunțat în cazul unui atentat la viață, care a avut loc în sala de așteptare a Centrului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Roman. În acest context, judecătorii au hotărât o sentință de șapte ani de închisoare. Victima agresiunii nu a avut pretenții materiale. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Când a avut loc evenimentul din spital

Incidentul violent a avut pe patru septembrie 2019, în încăierarea dintre mai mulți bărbați. Disputa începuse la o cârciumă, fiind folosite cuțite. Confruntarea a fost surprinsă de camerele de luat vederi.

„Pe 4 septembrie 2019, la ora 02.40, la CPU a avut loc o altercație. Un bărbat s-a prezentat cu dureri abdominale și în stare avansată de ebrietate. În timp ce era în sala de așteptare, un alt bărbat, furios, a sărit la el cu un cuțit. La altercație au participat și alți aparținători, atât din partea pacientului, cât și prieteni ai agresorului“.

Alte acuzații la adresa lui Dumitru Udilă

Dumitru Udilă a mai fost acuzat și de violență în familie. El a mai fost cercetat și în alt dosar, alături de alți cunoscuți. „În 2017, șase persoane s-ar fi constituit într-o grupare infracțională organizată, în scopul obținerii unor foloase injuste, prin amenințare și intimidare, de la reprezentanții unor firme care administrau săli de jocuri de noroc“, comunica Poliția Neamț.

Distrugerea grupării infracționale a avut loc în dimineața zilei de 23 noiembrie 2020. Atunci au fost organizate mai multe percheziții. Anchetatorii au susținut că ar fi amenințat cu acte de violență atât angajații de la sălile de jocuri, cât și clienții. Acțiunile de intimidare au determinat proprietarii să le achite taxe de protecție.

În perioada 2019 - 2020, cinci persoane au oferit alimente, bunuri și sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din Roman. „Ulterior, datornicii trebuiau să returneze banii, cu dobândă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, ar fi exercitat acte de violenţă fizică şi verbală asupra acestora“, informează Adevărul.