Facebook a anunțat, miercuri, că va interzice lauda sau sprijinul pentru „naționalismul alb” și „separatismul alb” ca parte a unei represiuni intensificate a discursului de ură, anunță AFP.
Interdicția va fi aplicată începând cu săptămâna viitoare atât pe Facebook, cât și pe Instagram. „Este clar că aceste concepte sunt profund legate de grupurile organizate de ură și nu au loc în serviciile noastre", se arată într-un comunicat de presă.
Politica Facebook a interzis deja postările care susțin supremația albă, ca parte a promovării urii împotriva oamenilor pe baza unor criterii precum rasă, etnie sau religie.
Interdicția nu a fost aplicată la unele postări, deoarece s-a argumentat că acestea erau expresii ale unor „concepții mai largi de naționalism” sau independență politică, conform rețelei de socializare.
Facebook arată că în urma discuțiilor avute în ultima perioadă cu academicienii și membrii societății civile s-a ajuns la concluzia că naționalismul alb și a separatismul sunt legate de grupurile organizate de ură. „Oamenii vor putea totuși să se mândrească cu moștenirea lor etnică, dar nu vom tolera laude sau sprijin pentru naționalismul alb și separatism", se arată în document.
Persoanele care introduc termeni de căutare asociați cu supremația albă vor obține rezultate care le vor îndruma către resurse precum Life After Hate, care se concentrează asupra sprijinirii și îndrumării oamenilor de a ignora grupurile care promovează cele două concepte.
„Pe fondul presiunii din partea guvernelor din întreaga lume, Facebook a amplificat instrumentele de învățare automată și de inteligență artificială pentru a găsi și a elimina conținutul de ură, rămânând în același timp deschis la libera exprimare. Din păcate, vor exista întotdeauna oameni care încearcă să vadă sistemele noastre ca mijloace pentru a răspândi ura", se arată în comunicatul Facebook. Conducerea companiei spune că noua interdicție nu se va aplica unor subiecte precum mândria americană și separatismul basc, care „sunt o parte importantă a identității oamenilor", potrivit declarației.
Mark Potok, senior la Centrul pentru Analiza Drepturilor Radicale, crede că noua interdicție a Facebook ar putea limita răspândirea retoricii naționaliste albe, dar are dubii că va elimina ideologia.
„Vom vedea dacă vor reuși să pună în aplicare acest lucru (...) Există mii de postări de naționaliști albi pe Facebook în fiecare zi. Ei nu au reușit să oprească videoclipul de la Christchurch, așa că va fi o provocare pentru a face acest lucru", a spus el.