Interdicția lui Ghiță în Parlament, în acord cu legea

Interdicția lui Ghiță în Parlament, în acord cu legea

Deputatul Sebastian Ghiţă este primul parlamentar cercetat sub control judiciar care are interdicţie de a-şi exercita funcţia, fapt care a generat numeroase discuții. Ieri, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că nu ştie dacă unui parlamentar i se poate interzice să îşi exercite mandatul, ca măsură în cadrul controlului judiciar, însă nu a dorit să comenteze, punctual, situaţia lui Sebastian Ghiţă, precizând că ar însemna să se antepronunţe.

 În urma scrisorii transmise de Ghiţă conducerii Camerei, cel mai probabil, Parlamentul va sesiza Curtea Constituţională. La rândul său, miercuri seară, premierul Victor Ponta, a spus că nu a auzit niciodată, într- o democrație, ci doar în dictaturi, ca unui parlamentar să îi fie interzis de către un procuror să meargă la Parlament, acest lucru fiind un precedent extrem de grav.

Din punct de vedere legal, Sebastian Ghiţă are la dispoziţie două căi de atac, potrivit avocatei Elenina Nicuţ: măsura controlului judiciar poate fi contestată la ÎCCJ sau poate fi sesizat un conflict între puteri, deși este un caz punctual. Potrivit avocatei, fapta fiind săvârșită în calitate de deputat, măsura luată de procurori are temei legal. Radu Carp, expert în drept constituţional, a explicat pentru EVZ că măsura aplicată de procurori în acest caz este în acord cu Constituţia şi cu Codul Penal. „Interdicția este bizară pentru că nu s-a mai luat o astfel de măsură, dar nu este o încălcare a imunității parlamentare”, a explicat Carp.

Ne puteți urmări și pe Google News