INTERCEPTĂRILE procurorului care vindea tablouri. EMILIAN EVA: “Dacă-ţi iau eu Bălaşa ăla, la cât mi-l dai?”/COLECȚIONAR: M-am săturat de falsuri şi de... de fleacuri

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul Tribunalului Iași, cel care a instrumentat dosarul ICA- Dan Voiculescu, în care a fost condamnat la zece ani de închisoare, Dan Voiculescu, a fost pus sub control judiciar de DNA. Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul Tribunalului Iaşi, este suspectat că a vândut peste 200 de tablouri, dintre care unele ar fi fost false, luate în principal de la un medic, cunoscut colecţionar de artă, şi de la un samsar care îşi desfăşoară activitatea în Transilvania, spun surse judiciare.

Eva este suspectat de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii, cu privire la declaraţiile de avere referitoare la obiecte de artă.

 

De la cine cumpăra

Picturile erau luate, în principal, de la Nicolae Dan Tesloianu, medic la Spitalul Judeţean "Sfântul Spiridon" din Iaşi, cunoscut colecţionar de artă din municipiului Iaşi, precum şi de la Tegzes Gabor, un samsar de opere de artă care îşi desfăşoară activitatea în Transilvania.

 

Cine erau intermediarii

 

Anchetatorii susţin că Emilian Eva ar fi interpus mai multe persoane persoane în cumpărarea de picturi, transportul, evaluarea şi expertizarea acestora, precum şi în exportul unora dintre operele de artă. Printre persoanele care l-ar fi ajutat pe Emilian Eva sunt Ioan Eva, un nepot al acestuia, asistent medical la Spitalul de Boli Infecţionase "Sfânta Parascheva" din Iaşi, şi de fiica magistratului, studentă în Iaşi, au precizat sursele citate.

 

În data de 22 februarie 2015, la ora 14:49:46, Ioan Eva poartă o discuţie telefonică cu Nicolae Dan Tesloianu, colecţionar de opere de artă, iar de pe telefonul lui Ioan Eva, discuţia este continuată de Emilian Eva Din conţinutul discuţiei rezultă că cei doi negociau cumpărarea de la terţi prin intermediul lui Emilian Eva, pentru Nicolae Dan Tesloianu, respectiv cumpărarea de către Eva Emilian, de la numitul Nicolae Dan Tesloianu, a două picturi semnate „Ghiață” şi „Bălașa”, contra unor sume cuprinse între 2.000 de euro şi 3.000 de euro:

 

Dan-Nicolae Tesloianu: Alo!

Ioan Eva: Ce faceţi, domn doctor?

Dan-Nicolae Tesloianu: Uite, acuma merg spre casă.

Ioan Eva:  Haideţi să vi-l dau puţin pe Emi la telefon.

Dan-Nicolae Tesloianu: Da, da.

(în continuare, discuţia se poartă între Eva Emilian şi Tesloianu Nicolae-Dan n.n.)

Emilian Eva: Alo!

Dan-Nicolae Tesloianu: Alo! Salut!

Emilian Eva:  Salut! Ce faci?

Dan-Nicolae Tesloianu: Uite, acuma plec şi eu spre casă.

Emilian Eva: Da? A căzut aia. Ăştia nu vor să cedeze. Am stat acuma de vorbă cu Ionuţ.

Dan-Nicolae Tesloianu: Dar ce? Tu la ce te refereai?

Emilian Eva: La ăla de Ghiaţă.

Dan-Nicolae Tesloianu: Nu măi, dar n-are rost. Adică la preţul ăla...

Emilian Eva: Auzi? Eu nu mă mai... dacă-ţi iau eu Bălaşa ăla, la cât mi-l dai? Bălaşa, Sabin Bălaşa cu expertiză.

Dan-Nicolae Tesloianu: Măi, nu mai ştiu cât am trecut, cât am făcut eu. Deci exact...

Emilian Eva: Nu mai ai hârtia? Că nu ştiu, i-am lăsat-o tot lui Ionuţ şi n-o mai găseşte.

Dan-Nicolae Tesloianu: Măi, eu ştiu că Bălaşa, că pot să-ţi spun deschis, că n-am niciun interes, cu tine nu fac afaceri, cu tot cu expertiză eu cred că am dat 1500. Eu aşa zic. Noi l-am pus la 3000 sau 2000, ceva de genul ăsta. Eu aşa zic că am dat pe el. Dar mă mai uit o dată, ca să nu spun prostii. Eu cred că aşa am dat.

 

 "S-a uitat la catalogul cu Ciucurencu"

În data de 07 februarie 2015, la ora 11:27:53, între Emilian Eva şi  Ioan Eva a avut loc o discuţie telefonică, din cuprinsul căreia reiese că Ioan Eva a fost trimis de către Emilian EVa la un colecţionar de artă din municipiul Iaşi, cu scopul vânzării unor picturi, care-i aparţineau lui Emilian Eva.

……………..

Emilian Eva: I-ai zis de ceilalţi trei?

Ioan Eva: Poftim?

Emilian Eva: I-ai zis de ceilalţi trei?

Ioan Eva: Da, i-am zis de ceilalţi trei şi a zis că la Stratan... neinteligibil... luat ăla, pentru că ei nu au bani. A zis că el o să te ia în râs, a zis că singurul care poate să-ţi ofere nişte bani şi ceva lucrări - nu cred că... toţi banii ăştia, că a zis că aici, în Moldova nu poţi să obţii banii ăştia …a zis că ar fi Tesloianu.

Emilian Eva: Aha...

Ioan Eva:  Deci a zis că el ar fi singurul... dar că nu-ţi dă banii ăştia, cât ţi-am zis eu deci... dar a zis că s-ar putea să-ţi dea ceva, dar nu ştiu dacă-ţi dă banii ăştia care-i vrei tu. A zis că da, asta este. Şi a zis că poate îi aduc şi expertiza şi am zis că nu o am la mine momentan. Şi a zis că în caz de mă gândesc, să vin cu el, cu expertiza şi a zis să mâ gândesc la ce vreau în schimb. A zis că... na. Şi în rest, nimic. Că a stat pur şi simplu, aproape  o jumate de oră, şi s-a uitat la catalogul cu Ciucurencu...

Emilian Eva:  Aha...

………………..

Ioan Eva:  Şi i-am zis că "domnu' Aldea, când dvs aveţi o... neinteligibil... şi spuneţi şi asta, eu vin la dvs. Până atunci, nu ne mai auzim." A zis: "A, nu, poate rămânem prieteni."/ "Bun, la revedere!",

 

Emilian Eva:  "Fără 4 nu!"

În data de 13 februarie 2015, Eva Emilian îi solicită lui Eva Ioan  să-i ducă colecţionarului anumite tablouri, existând indicii că scopul acestora este de comercializare:

Emilian Eva:  Ia-l pe ăla mare de după fotoliu de la mine. Din alea două, ştii tu.

Ioan Eva:  Aşa.

Emilian Eva: Al doilea, ăla care e împachetat. Ia-l şi du-i-l.

Ioan Eva: Dar ce e ăla?

Emilian Eva:  Unde sunt alea albe, mă. În spate este unu' mai mare.

Ioan Eva:  Aşa.

Emilian Eva:  Fără 4 nu!

Ioan Eva: Stai, că sunt la tine.

Emilian Eva:  Hai că ştii tu despre ce e vorba. Bine. Pa! Lui Aldea (?), măi!

Ioan Eva:  Da, am înţeles.

 

"Păi am un...Reno"

La data de 06 martie 2015, la ora 18:04:27, între un colecționar de artă şi Ioan Eva are loc următorul dialog:

Colecționar: Da.

Ioan Eva: Bună ziua! Ce faceţi, domn doctor?

Colecționar:  Bună ziua! Cine-i?

Ioan Eva:  Băiatu' de la Roman.

Colecționar: Foarte bine.  

Ioan Eva:  Foarte bine.  

Colecționar: Fac curat în grădină să vină primăvara.

Ioan Eva: E bine.

Colecționar: Ia zi!

Ioan Eva:  Am un... nişte tablouri.

Colecționar: Măi, dacă sunt bune... Să vedem şi lucruri... M-am săturat de falsuri şi de... de fleacuri. Dacă ai ceva serios, hai! Dacă nu, dă-le pace!

Ioan Eva:  Păi am un...[neinteligibil] Reno (n.r. probabil Renoir).

Colecționar: Aşa. Altceva?

Ioan Eva: Un Oskar Nagy.

Colecționar: Nu. Cu bozgurime, nu. Bozgurime, nu. Ia-le de-a... cu aia roşie de-acolo. Nu.

Ioan Eva:  Aha.

Colecționar:Dacă ai ceva pe româneşte