În ediţia de marţi a emisiunii Lumea lui Banciu, Radu Banciu a comentat afirmaţiile făcute de către Tudorel Toader privind sprijinirea condamnaţilor ce se simt nedreptăţit şi a solicitat ca dacă interceptările sunt considerate ilegale, atunci să fie ilegale şi averile ce nu pot fi justificate.
Acesta a făcut referire și la faptul că Liviu Dragnea nu își poate justifica averea și investițiile făcute în alte țări.
„Care condamnat în România, mai ales politic, se simte împăcat în momentul în care a venit sentinţa? Aţi auzit de vreunul? Toţi, evident, că sunt nemulţumiţi de sentinţă, că ea a fost făcută ilegal pe baza interceptărilor. E interesantă asta, e ilegal pe baza interceptărilor! Dar nu este legal să te duci acasă şi să îi spui: uite, ai declaraţia de avere, atât ai câştigat în anul respectiv, uite, noi ţi-am făcut media pe ultimii 10 ani şi nu îţi iese de căsuţa asta!”
„În cazul ăsta suntem de acord, intercepările sunt ilegale, dar averile? Liviu Dragnea de exemplu, bugetar toată viaţa, doar nu o să spuneţi că a fost cartofor, nu, a fost bugetar, are şi faţă de om care nu se pricepea la foarte multe, cum justifică el averea, investiţiile făcute în alte ţări? Demonstrate astea, a apărut şi în presa din Brazilia acest lucru”, a comentat Radu Banciu.