Un angajat al RATB a murit, zilele trecute, în urma sperieturii pe care a tras-o în timpul serviciului, când un tânăr a spart cu piatra geamul autobuzului pe care îl conducea.
Astfel de incidente, în care teribiliștii aruncă pietre în geamurile mijloacelor de transport în comun, au loc frecvent în ultima perioadă, spun reprezentanții Poliției și ai Regiei Autonome de Transport București (RATB). „Cei mai mulți care au astfel de practici sunt teribiliști, copii nesupravegheați care se joacă și chiar tineri care au fost amendați în mijloacele de transport în comun”, a declarat, pentru EVZ, unul dintre polițiștii care a instrumentat astfel de dosare.
Șoferul Nicolae M., bărbatul care a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, avea 57 de ani și a fost victima unor astfel de teribiliști. A făcut infarct după ce geamul unui autobuz de pe linia 385, pe care îl conducea, a fost spart. „În urma unei altercații verbale, după ce a fost înghesuială pe linie, un călător a spart parbrizul autobuzului și, de supărare și de frică, șoferul a ajuns la spital. Problema este că nu mai sunt asigurări și un geam este foarte scump”, a declarat, pentru EVZ, Florin Ivan, președintele Asociației Profesionale a Transportatorilor din RATB.
„Ca în Vestul Sălbatic”
Angajații RATB susțin că mulți dintre tinerii care aruncă cu pietre au spus în fața oamenilor legii că au fost nemulțumiți și că autobuzele vin tot mai greu. Astfel, șoferii lucrează tot mai mult în condiții de stres. „Suntem înjurați zilnic de călători și în unele zone se circulă ca în Vestul Sălbatic”, mai spun aceștia. Liderii sindicali ai șoferilor și vatmanilor de la RATB au precizat, pentru EVZ, că, în ultimele șase luni, s-au înregistrat sute de incidente în urma cărora au fost sparte ferestrele autobuzelor sau ale tramvaielor.
Asigurarea de spargere, redusă
„Întrucât s-a redus parcul auto, oamenii sunt furioși că așteaptă mult în stații, iar calitatea serviciilor este tot mai slabă. Călătorii se împing pentru că vor să urce tot mai mulți în mijloacele de transport, se enervează, chiar dau cu pumnul în geamuri”, a declarat Vasile Petrariu, preşedintele executiv al STB-Transloc. Potrivit acestuia, ferestrele sunt extreme de scumpe, aproape 1.000 de lei, iar de anul acesta asigurarea în caz de spargere a unui geam a fost redusă. În aceste condiții, au existat discuții ca angajaților să li se ceară să plătească din buzunar pagubele suferite pe teren. Cele mai multe cazuri de vandalism înregistrate de polițiști, în care tinerii crapă geamurile autobuzelor ori tramvaielor, se înregistrează în zonele Rahova- Ferentari, 16 Februarie, Calea Giulești, Zetari, Prelungirea Ferentari, Bulevardul Preciziei, Șoseaua Petricani, Șoseaua Colentina, Bulevardul Theodor Pallady, strada Liviu Rebreanu, Bulevardul Vasile Milea, strada Delea Nouă, Valea Argeșului și Piața Gării de Nord.
Probleme apar și pe liniile preorășenești București- Buftea, Măgurele, Jilava, Domnești, Berceni, Cernica și Balotești. Aici, angajaților RATB le este pur și simplu teamă să mai circule, iar pasagerii nervoși aruncă pietre în autobuze.
180.000 de euro, cheltuiți pe geamuri sparte