Șeful Guvernului, Mihai Tudose, se află acum la Palatul Cotroceni, unde discută cu președintele Klaus Iohannis, în contextul crizei politice apărute în interiorul PSD, susțin surse politice citate de Mediafax.
Conform surselor politice, premierul Mihai Tudose a ajuns marţi dimineaţa la Palatul Cotroceni, unde stă de vorbă cu şeful statului. Cel mai probabil, tema este legată de noua criză politică, în contextul în care premierul a declarat luni seara, la Antena 3, că a invocat într-un cerc restrâns, de 4, 5 persoane, posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului.
Coaliția de guvernare PSD-ALDE se va reuni în ședință, marți, de la ora 15.00, pentru a avea negocieri politice în contextul unei posibile remanieri a miniștrilor cu probleme din Cabinetul Tudose.
Mâna dreaptă a lui Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu, și Liviu Dragnea au discuții cruciale, în acest moment, în biroul șefului Senatului, după ce Mihai Tudose a confirmat, luni seară, că se pregăteşte o remaniere a Guvernului şi că ar fi vorba despre cinci miniștri.
Vicepremierul Marcel Ciolacu va fi numit de Mihai Tudose ministru al Dezvoltarii după ce o va scoate din guvern pe Sevil Shhaideh. Sevil Shhaideh, Razvan Cuc și Liviu Pop sunt principalii miniștri vizați de remaniere, au declarat luni seară, surse din PSD. Lor li se adaugă Rovana Plumb și Viorel Ilie.
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale Mădălina Dobrovoschi va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, începând cu ora 13.00.