„Cred că mă urăște pentru că de fiecare am fost un om vertical și că am dus până la capăt ceea ce am crezut. Nu am fost un om care să ia ordine, ci am considerat că trebuie să vorbim și să ne ascultăm reciproc, nu să vină ordinul dintr-o parte, pentru că nu este dictatură. De fiecare dată când nu am fost de acord, am spus că nu sunt de acord cu acest lucru” a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3.
De asemenea, Dăncilă a mai spus că a avut o discuţie la Cotroceni cu Iohannis
„O să vă relatez un aspect. Am discutat cu domnul Iohannis despre preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Foarte importantă pentru România. Am deținut pentru prima dată președinția rotativă, un element care pentru noi ca țară, era foarte important, un element pe care trebuia să- tratăm cu toată seriozitatea și toți să acționăm în aceeași direcție pentru că era imaginea de țară. Am fost la Cotroceni și am vorbit despre stadiul pregătirilor. I-am spus domnului Iohannis atunci că suntem foarte bine pregătiți, că deținem președinția din umbră în timpul președinției austriece, că avem dosare pregătite pe fiecare minister în parte și că vom avea o președinție de succes. A spus: Bine, dar la trei zile, a fost acea declarație în care același președinte Iohannis a spus că nu suntem pregătiți și ați văzut că Finlanda s-a oferit ca să preia președinția rotativă. Ba mai mult, dacă era un semn de întrebare, cât de mic, puteam să-i răspund, să-i dau toate detaliile. Am urmărit de aproape fiecare lucru, fiecare aspect, fiecare dosar, veneam dintr-o instituție Europeană, deci știam ce înseamnă președinția rotativă. Nu este prima dată. Această schimbare de opinie, aceste ieșiri neașteptate „, a declarat Viorica Dăncilă.
Te-ar putea interesa și:
Numai in fata lui Dragnea Viorica a stat orizontala.
Candidata care vrea dezbatere a uitat cum se făcea dezbaterea Legilor în Camera Deputaților sau Comisii, când majoritatea PSD tăia microfonul vorbitorilor din opoziție ! „Pentru că puteau”, vorba unui membru
marcant. Dezbaterea de marți nu va fi despre legi, ci despre strategii, altele decât cele PSD-iste, cu care
ne-am lămurit definitiv.
Ia zi Veorico, dar cu mutatul ambasadei la Ierusalim cum a fost? Fără să te consulți cu președintele ai anunțat asta de capul tău? Asta ne-a costat 2 ani de lobby diplomatic pentru obținerea unui mandat de 2 ani ca membru nepermanent în Consiliul de Securitate de la ONU, toate statele arabe votând împotriva României. Asta și în disprețul rezoluției ONU, dar și a cerinței UE. Și tot tu te dai victimă…
Are bineinteles dreptate… Dupa ce a urlat pe toate drumurile Dulapul ca nu sintem pregatiti, si chiar a complotat ca un tradator al intereselor nationale sa preia presedentia Finlanda.. Viorica, buturuga mica i a dat in bot! Toate tarile au laudat performat prezidentiei UE!! Si aia care comenteaza despre relatia cu dragnea.. mai ginditi va… Tot situatia „buturuga mica rastoarna carul mare”!! Nu prea isteti as zice.. Ha! ha!
Nu trebuie sa „duci pana la capat” ceea ce crezi tu Viorica Dancila,ci ceea ce este necesar,legal si corect.Verticalitatea mai inseamna si eficienta si corectitudinea actiunilor, mai ales cand actiunile tale ii privesc si pe ceilalti.
pacatoaso! ai fost marioneta lui draCnea care te-a manevrat in și din toate pozițiile!! uita discursul asta al tău de miloaga și înțelege că orice ai face și ai zice O SA O IEI IN BOT LA ALEGERI ASA CUM SIGUR TE ASTEPTI! ești inuman de proasta și de mica in tot ce spui și faci! mai puțin ca avere că deh! ești o adevărată social democrată!!!!
Evident,în buna tradiție sudistă,cel mai bun e cel care dă din fleancă…
Pe noi,pe ardeleni,sudiștii ne socotesc proști fiindcă nu ne place să flecărim din zori și până-n seară.
Pentru sudiști este un mare atu să îi „faci din vorbe” pe ceilalți.
Așa că e mare deosebire între Alexandria și Oradea…