O întâlnire de taină între președintele Klaus Iohannis şi premierul desemnat Ludovic Orban a avut loc vineri, într-o locație departe de ochii curioșilor.
Şedinţa s-a desfășurat la Vila Florica, fosta proprietate a familiei Brătianu de lângă Piteşti. Subiectul discuțiilor nu a fost anunţat oficial până la acest moment, însă potrivit unor surse comvorbirile se axează pe şansele Guvernului Orban de a trece în Parlament.
Votul pentru învestitura Guvernului Orban urmează sa fie dat luni, de la ora 14:00, în plen reunit. PSD, la nivel declarativ, a susținut în nenumărare rânduri că nu va participa la această ședință și nu va asigura cvorum, anunță Antena3.
Și Pro România prin vocea liderului său, Victor Ponta a anunțat că nu va susține cabinetul Orban.
Referitor la întâlnirea celor doi, jurnalistul Bogdan Chirieac a declarat la Antena3 că adevăratul conducător al Guvernului Orban este, de fapt, președintele actual Klaus Iohannis, adăugând că pot exista schimbări majore cu privire la învestitura Guvernului PNL, însă, la momentul actual, Orban are cvorumul necesar.
El a mai spus că ar fi înțelept din partea președintelui dacă i-ar cere lui Ludovic Orban schimbarea anumitor miniștri, astfel „Guvernul liberal pleacă la drum cu un balans care va fi intens speculat cum se întâmplă, de către Opoziție”.