Fostul președinte al României, Traian Băsescu, va participa, sâmbătă la Cluj Napoca, la o întâlnire cu membrii PMP din zona Transilvaniei. Traian Băsescu este președintele Partidului Mișcarea Populară.
Băsescu a aterizat vineri seara, pe Aeroportul Internațional din Cluj Napoca, la bordul unui avion de linie al TAROM. Fostul șef al statului s-a deplasat apoi la hotelul de cinci stele Opera Plaza, unde s-a întâlnit cu mai mulți lideri ai PMP Cluj, dar și cu fostul premier și actual primar al Clujului, Emil Boc. În prima fază, la discuții a asistat și deputatul Adrian Gurzău, președintele PMP Cluj și alți lideri locali, după care Traian Băsescu și Emil Boc s-au retras pentru o discuție în doi, care a durat mai bine de o oră.
Liderii PMP prezenți la întâlnirea cu Traian Băsescu, susțin că fostul șef al statului vrea să îl convingă pe Emil Boc să candideze la Primăria Cluj Napoca, din partea PMP. ”Sunt șanse foarte mari ca Emil Boc să vină cu noi. Nu acum, ci prin aprilie sau mai anul viitor. Așa se discută în PMP, că fostul premier va candida din partea PMP”, spune un membru PMP.
Emil Boc a anunțat că și-a depus candidatura pentru fi desemnat de PNL la alegerile locale din vara anului viitor.