Întâlnire de gradul zero la Dubai! Zidane e disperat să îl aducă la Real Madrid | FOTO

Întâlnire de gradul zero la Dubai! Zidane e disperat să îl aducă la Real Madrid | FOTO

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, nu a renunțat să spere la transferul francezului Paul Pogba. Ieri, cei doi au fost surprinși împreună în Dubai.

Odată cu revenirea sa pe „Santiago Bernabeu”, Zinedine Zidane încearcă să-l aducă printre „galactici” pe francezul Paul Pogba (26 de ani). Cei doi „grei” ai fotbalului au fost surprinși discutând pe marginea unei piscine, și, astfel, au început din nou să apară zvonurile conform cărora Pogba o va lăasa pe Manchester United pentru Real Madrid.

(foto: Daily Mirror)

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, cei doi au susținut că s-au întâlnit pur și simplu întâmplător. Mijlocașul francez se află în Dubai pentru o recuperare după o accidentare la gleznă, în vreme ce Zidane a fost în orașul din Emiratele Arabe Unite pentru a participa la o conferință despre inteligența artificială în lumea sportului.

Nu de puține ori, Paul Pogba a vrut să plece de pe „Old Trafford”, însă clubul nu i-a permis acest lucru. Potrivit Fox Sports, se pare că cei de la Adidas au avut un cuvânt de spus în acest caz. Celebra companie germană ar fi pierdut mulți bani dacă Pogba ar fi plecat de la United.