Evenimentul Zilei > Politica > Întâlnire de grad zero între președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu. UPDATE
Întâlnire de grad zero între președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu. UPDATE

Întâlnire de grad zero între președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu. UPDATE

Președintele Klaus Iohannis l-a chemat la ordine pe premierul Florin Cîțu, iar întâlnirea dintre cei doi va avea loc, astăzi, la prânz, la Cotroceni.

UPDATE 2: Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a intervenit în cadrul unei emisiuni difuzate la A3 și a vorbit despre întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu. Prim-ministru României beneficiază, în continuare, de susținerea șefului statului, spune Rareș Bogdan.

„Nu vă pot dezvălui (n.r. ce au discutat cei doi oficiali). Va comunica premierul presei ceea ce dorește să comunice. Nu este corect din partea mea. Nu i-a pus nicio condiție pentru a continua în funcție”, a spus Rareș Bogdan.

„Trebuie să mergem înainte în ceea ce am pornit. Este o relație mai bună decât oricând între președinte și premier, vă garantez acest lucru”, a mai precizat prim-vicepreședintele liberal.

Ce s-a întâmplat în ședința BPR, luni, a fost „foarte grav și foarte dureros” pentru prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan a sugerat că Ludovic Orban a jucat cu USR și AUR în detrimentul PNL. „Florin Cîțu este alegerea PNL și din punctul meu de vedere este o alegere foarte înțeleaptă. Nu voi da satisfacția șantajului (n.r. comis de) unii parteneri care își doresc schimbarea premierului. (…) Florin Cîțu este și candidatul nostru la funcția de președinte al PNL, avem în mai puțin de trei săptămâni congresul PNL. Noi i-am invitat pe cei din USR să propună un alt ministru ca să continuăm guvernarea”, a mai spus Rareș Bogdan.

UPDATE 1: Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu s-a încheiat după aproximativ o oră. Potrivit unor surse guvernamentale citate de presă, președintele susține menținerea formulei guvernamentale din prezent. Totodată, cei doi au discutat și despre evoluția economică a României.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Președintele Klaus Iohannis urmează să discute, astăzi, cu premierul Florin Cîțu, de la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, despre criza politică din interiorul coaliției de guvernare.

„12.30 – Întâlnire cu Prim-ministrul României, Florin Cîțu, pe tema crizei guvernamentale, Palatul Cotroceni”, arată agenda președintelui.

Întâlnire foarte importantă între Klaus Iohannis și Florin Cîțu

Coaliția de guvernare stă pe un butoi de pulbere, după ce Florin Cîțu l-a demis săptămâna trecută pe ministrul justiției, Stelian Ion, iar partenerii din USR PLUS au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului, alături de AUR.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru luni, la ora 12:00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR.

Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23:00, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, așa că a fost amânată pentru sâmbătă. Nici sâmbătă nu a fost întrunit cvorumul necesar, şedinţa fiind programată pentru luni.

PSD va vota moțiunea de cenzură a USR-PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge în plen și dacă cele două partide vor susține alegerile anticipate.

„Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, atunci PSD o va vota, dar nu să se întoarcă Barna în Guvern şi Ghinea să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianţa USR-AUR trebuie să susţină acest demers. Dacă moţiunea alianţei USR-AUR nu ajunge la vot în plen, suntem dispuşi să vorbim cu USR şi AUR să convenim un text al moţiunii, să semneze moţiunea pentru a avea cele 234 de voturi şi în 10 minute o depunem. Guvernul Cîţu trebuie să plece”, a declarat liderul PSD duminică, la finalul ședinței conducerii partidului.

„Nu ne interesează de ce USR vrea să își dea jos propriul guvern”

„AUR duce la bun sfârșit ceea ce a promis românilor. Oamenii mi-au cerut să scap de cei de la guvernare. Așa am apăsat pedala moțiunii. Suntem bucuroși că am strâns semnăturile. Nu ne interesează de ce USR vrea să își dea jos propriul guvern. Important e să nu fie piedici iar calendarul să funcționeze așa cum trebuie.

Florin Cîțu poate fi dat jos într-o săptămână, dacă PSD semnează moțiunea. Doamne ferește, noi nu dăm mâna cu ei. Nu batem palma cu neomarxiștii. Îi vrem dați jos de la guvernare”, a spus și George Simion, liderul AUR.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: