Gabriela Firea s-a întâlnit cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2.
Aşadar, potrivit mesajului postat pe rețelele de socializare însoţit de fotografii de la întâlnirea cu Popescu, primarul general al Capitalei anunţă că au discutat despre proiecte de infrastructură, precum rețeaua de termoficare a oraşului.
„În timp ce liderii unor partide au pierdut săptămâni intregi în negocieri privind sinecuri, avantaje, locuri pe liste și posturi în administrație, eu am continuat să-mi dedic timpul lucrurilor care contează cu adevărat pentru oameni, care le fac viața mai bună sau mai ușoară. M-am întâlnit azi cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, cu care am avut o discuție aplicată despre o serie de proiecte benefice pentru bucureșteni.
Împreună, am identificat modul în care Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pot colabora pentru punerea în practică a unor proiecte privind sistemul de termoficare, l-am asigurat pe dl viceprimar că zonele deficitare din sectorul 2 vor fi prioritizate corespunzător în programul de reabilitare, precum și de sprijinul Termoenergetica pentru derularea unui proiect-pilot privind construirea unor centrale termoelectrice de cvartal ca soluție alternativă pentru zonele situate la distanță mare de CET-uri”, a scris Firea pe social media.
Infrastructura stradală, o prioritate
„De asemenea, am dat asigurări că Trustul Metropolitan și Compania de Consolidări depun eforturi susținute astfel încât Pasajul Doamna Ghica să fie finalizat în această toamnă. Chiar dacă în acest moment lucrările produc un disconfort locuitorilor din zonă, finalizarea acestei investiții va contribui direct la fluidizarea traficului în zonă și, implicit, la reducerea nivelului de zgomot și de poluare.
Tot legat de infrastructura rutieră, Primăria Capitalei sprijină proiectul sectorului 2 de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare, ceea ce va asigura atât fluidizarea traficului, cât și un număr sporit de locuri de parcare.
O atenție deosebită va fi acordată zonei Pipera, unde infrastructura stradală nu a ținut pasul cu dezvoltările imobiliare și este necesară o reconfigurare a rețelei de străzi”.
„Dl. viceprimar Popescu mi-a prezentat ambițiosul program de modernizare a infrastucturii școlare din sector
„Dat fiind faptul că pandemia SARS COV2 a afectat, prin măsurile de distanțare necesare, capacitatea creșelor și grădinițelor, am luat decizia să construim în această toamnă, prin Direcția de Asistență Socială a Primăriei Capitalei mai multe grădinițe și creșe sociale, dintre care una în sectorul 2, în zona bd. Ferdinand.
Nu în ultimul rând, am discutat despre amenajarea în zona Valea Saulei a unui parc în suprafață de 173 de hectare, care va transforma un imens teren viran într-un adevărat plămân verde al Capitalei”, a scris Gabriela Firea pe social media.