Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, azi, la finalul întrevederii cu omologul olandez, Franz Timmermans, că autorităţile române vor face eforturi pentru consolidarea poziţiei de prim investitor pe care Olanda o are în relaţia cu România.
„Am transmis interesul părţii române pentru consolidarea poziţiei de prim investitor pe care Olanda o are în relaţia cu România. În clipa de faţă, Olanda are un capital total de investiţii de peste 7 miliarde de euro şi asta reprezintă peste 20% din totalul investiţiilor străine în ţara noastră, fiind aproximativ 4.500 de companii olandeze active în România. Ne propunem să reducem deficitul soldului balanţei comerciale defavorabil României, în condiţiile în care inclusiv anul trecut se constată o creştere a schimburilor comerciale economice, o creştere inclusiv a exporturilor româneşti”, a declarat Titus Corlăţean, citat de Agerpres.
Şeful diplomaţiei olandeze se află într-o vizită oficială la Bucureşti la invitaţia omologului său român, Titus Corlăţean. Ministrul olandez de Externe vine luni la Bucureşti şi are întâlniri cu Ponta şi Corlăţean Ministrul olandez a avut, azi, o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi va avea o întâlnire şi cu premierul Victor Ponta. Potrivit Mediafax, Corlățean a mai declarat că România a îndeplinit condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen şi speră într-o decizie până la sfârşitul anului, adăugând că i-a transmis omologului olandez, Frans Timmermans, că Bucureştiul nu vede legătura între acest dosar şi MCV. Printre temele abordate de cei doi miniştri de Externe s-a aflat şi raportul MCV publicat de Comisia Europeană, la 22 ianuarie, care "confirmă tendinţa pozitivă a evoluţiilor în domeniu", potrivit ministrului Titus Corlăţean. "Am făcut cunoscută determinarea autorităţilor române pentru continuarea reformelor şi asigurarea independenţei justiţiei. Pe de altă parte, am subliniat - şi aceasta este poziţia de principiu, cunoscută a României - faptul că noi nu vedem o legătură între două subiecte care sunt importante: MCV şi Schengen, fiind procese care sunt guvernate de propriile reguli şi raţiuni", a declarat şeful diplomaţiei române, în conferinţa de presă comună cu omologul olandez. Referitor la aderarea la Spaţiul Schengen, ministrul Corlăţean a precizat că rămâne "o prioritate şi un drept legitim al României".