Curtea de Apel Bucureşti a decis că RCS – RDS trebuie să primească daune morale de 770.000 de euro de la trustul lui Dan Voiculescu. Totodată, 5 ziare, dar şi posturile Intact Media Group, trebuie să publice hotărârea instanţei timp de o lună.
Potrivit Paginademedia.ro, decizia luată de Curtea de Apel vizează şi campania lansată de televiziunile tristului Intact în aprilie 2012, după ce acestea au fost socase din reţeaua Digi a operatorului. Totuşi, hotărârea nu este definitivă.
Sursa citată a prezentat decizia Curţii de Apel. Astfel, instanţa a constatat caracteru ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de Antele împotriva RCS în perioada martie – iunie 2011, aprilie – mai 2012 şi obligă posturile TV să plătească suma de 3.500.000 de lei daune morale şi să plătească cheltuielile de judecată.
Procesul dintre trustul lui Dan Voiculescu şi RCS – RDS a început în 2011, când Antenele au cerut despăgubiri în istanţă de 60 de milioane de euro pentru că firma de cablu cerea bani pentru recepţionarea posturilor, deşi RCS – RDS prelua gratuit programele.
În 2012, Antena 1 şi Antena 3 nu s-au mai regăsit în lista re programe a Digi, din motive financiare. Astfel, televiziunile au cerut 7 milioane de euro pe an pentru difzarea posturilor în reţeaua amintită anterior. Compania RCS – RDS a refuzat această sumă.
Ulterior, Antenele au început o campanie de împotriva companiei de cablu, posturile afişând mesaje prin care încurajau abonaţii RCS – RDS să se mute la alţi operatori.
În urmă cu 5 ani, RCS s-a apărat şi a chemat în faţa istanţei mai multe entitaţi ale grupului din care fac parte Antele, însă compania de cablu nu a avut câştig de cauză. Apoi, RCS – RSD a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
La sfârşitul anului 2014, CAB a dat câştig de cauză firmei de cablu. Totuşi, nici de această dată decizia nu a fost definitivă. Atunci, televiziunile din grupul Intact ar fi trebuit să plăteasc 5 milioane de lei prejudiciu moral, dar au atacat, la rândul lor, decizia la ÎCCJ.
Judecătorii Înaltei Curţi au decis, însă, să caseze decizia anterioară şi să o retrimită la judecare.