Mihai Necolaiciuc a fost achitat de Judecătoria Sectorului 1 pentru deturnare de fonduri! Judecătorii au ridicat sechestrul pus pe vilele "Ţarului CFR"

Judecătoria Sectorului 1 se pronunţă astăzi în dosarul fostului director al CN CFR, Mihai Necolaiciuc, care a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri. Decizia poate fi contestată cu recurs.

Update ora 14.50 Judecătoria Sectorului 1 a decis achitarea lui Mihai Necolaiciuc şi a Vioricăi Olăeru.El a fost achitat în baza articolului 10 litera d din Codul de Procedură Penală:  "faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii" Minuta instanţei I. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.d Cod pr. penală dispune achitarea inculpatului Necolaiciuc Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 10 lit.c din Legea nr. 78/2000. În baza art. 350 alin.1 Cod pr penală revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti luată faţă de inculpatul Necolaiciuc Mihai.. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 22.06.2009 la 18.10.2011. II. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.d Cod pr. penală dispune achitarea inculpatei Olăeru Viorica pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 10 lit.c din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 346 şi art. 14 Cod pr. pen. respinge actiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca neîntemeiată. În temeiul art. 346 şi art. 14 Cod pr. penală respinge acţiunea civilă exercitată de SC C.N.C.F.-CFR SA ca inadmisibilă. Sechestrul asigurator, ridicat În baza art. 357 alin.2 Cod pr. penală ridică sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 206/P/2006 dispusă la data de 26.04.2011 de PÎCCJ-DNA asupra imobilului proprietatea inculpatei Olăeru Viorica. În baza art. 357 alin.2 Cod pr. penală ridică sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 206/P/2009 dispusă la data de 28.07.2009 de PÎCCJ-DNA asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Necolaiciuc Mihai . În baza art. 189 şi art. 190 alin.4 Cod pr. penală stabileşte onorariul expertului contabil desemnat în cauză la suma totală de 5000 lei (din care suma de 2000 lei a fost plătită cu titlu de onorariu provizoriu) care se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art.192 alin.3 Cod .pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. " Acuzaţiile DNA Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, pe 12 mai 2011, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR), în cel de-al patrulea dosar, în care este acuzat de deturnare de fonduri. În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CN CFR, în perioada 26 noiembrie 2001 - 10 octombrie 2003.

În sarcina celor doi, procurorii au reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată. Procurorii au reţinut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea “Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.