Instanța a decis! Ce se va întâmpla cu procurorul care „a pus bețe-n roate” intervenției în cazul Alexandrei

Instanța a decis! Ce se va întâmpla cu procurorul care „a pus bețe-n roate” intervenției în cazul Alexandrei

Inspectorii judiciari de la Direcţia de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, a anunţat, miercuri, Inspecţia Judiciară.

În motivarea începerii cercetării disciplinare, s-a reţinut că procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile pentru încetarea acestei stări, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6,00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Conform aceleiaşi surse, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News