INSPECTORII au REFUZAT să o audieze pe KOVESI. Şefa DNA este NEMULŢUMITĂ

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a depus o sesizare la CSM prin care cerea să fie audiată, dar „dorinţa” i-a fost refuzată, atât ei, cât şi altor procurori.

Kovesi, dar şi alţi procurori cu funcţii de conducere din DNA, au fost refuzaţi în momentul în care au cerut să fie audiaţi de cei de la Inspecţia Judiciară.

Prin această cerere, şefa DNA dorea să-şi susţină punctul de vedere pe care l-a exprimat în legătură cu plecarea din instituţie a mai multor procurori.

În timpul controlului realizat de cei de la Inspecţia Judiciară, aceştia au analizat mai multe dosare în lucru care au aparţinut procurorilor care au plecat de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin urmare, Kovesi s-a supărat că nici ea, nici procurorul Marius Iacob nu au putut să-și susțină punctul de vedere referitor și la plecarea acestor procurori, condițiile în care aceștia au plecat din DNA și dosarele în lucru pe care le-au lăsat în această instituţie, scrie Antena3.