După conferinţa de presă susţinută miercuri seara, Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef de la DNA primeşte o lovitură de proporţii din partea Inspecţiei Judiciare, iar victimizarea acesteia se pare că a fost una falsă, prin care şi-a propus manipularea populaţiei.
Inspecţia Judiciară o contrazice pe Laura Codruţa Kovesi, după conferinţa de presă de miercuri seară. Într-un răspuns pentru STIRIPESURSE.RO, Inspecţia Judiciară afirmă că şefa DNA a fost cercetată disciplinat în doar două dosare în ultimul an, nu 15, aşa cum a afirmat Kovesi. Mai mult, Inspecţia contrazice şi afirmaţiile despre controalele de la DNA Ploieşti.
„În perioada ianuarie 2017- prezent, au fost identificate 2 lucrări în care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de doamna Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La 12 ianuarie 2018 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Koveşi în una din aceste lucrări, astfel că la 14 februarie 2018 pe rolul Inspecţiei Judiciare exista o singură lucrare în care doamna procuror şef să fie cercetată disciplinar.
Cu referire la controlul tematic desfăşurat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura teritorială Ploieşti vă comunicăm faptul că acesta a fost dispus de la 28 februarie 2017 şi a avut următoarele obiective:
- verificarea existenţei la nivelul serviciului a unor date şi informaţii cu privire la eventuale disfuncţionalităţi privind activitatea procurorului Mircea Negulescu.;
- determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională şi conduita procurorului Mircea Negulescu, precum şi înştiinţarea Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Structurii Centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la rezultatul monitorizării;
- identificarea eventualelor probleme semnalate, la nivelul serviciului, în activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor şi de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către procurorul Mircea Negulescu.;
- determinarea modului în care au fost realizate, la nivelul serviciului, îndrumarea şi controlul activităţii desfăşurate de procurorul Mircea Negulescu.;
- identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluţiei cazului privindu-l pe procuror Mircea Negulescu.
În paralel, Inspecţia Judiciară a declanşat mai multe proceduri disciplinare care au vizat activitatea sau conduita procurorului Mircea Negulescu.
Prin urmare, raportul de control cuprinde o analiza a măsurilor dispuse de conducerea DNA- ST Ploieşti în vederea preîntâmpinării evoluţiei cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu şi nu o analiză a întregii activităţi a procurorilor de la DNA – ST Ploieşti", transmite IJ.