Inspecţia Judiciară a fost sesizată cu privire la procurorul DNA Ploieşti, Mircea Negulescu, acesta fiind unul dintre cei doi magistraţi ai structurii teritoriale implicaţi în instrumentarea dosarului Ponta-Ghiţă-Blair, informează Agerpres.
Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, a transmis că a fost făcută o sesizare cu privire la Mircea Negulescu, încă a evitat să declare cine a făcut-o.
"În cauză urmează să se efectueze verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare", a declarat Alin Alexandru.
Potrivit sursei citate, sursele judiciare ar fi înaintat această sesizare, după ce senatorul prahovean Daniel Savu a postat pe blogul personal mai multe date cu privire la Negulescu. Acesta din urmă este unul dintre procurorii care se ocupă de dosarul în care Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă au fost puşi sub urmărire penală.
În aceeaşi postare, Daniel Savu precizează că procurorul DNA ar folosi, drept metode de lucru, "șantajul asumat și relații imorale cu martorii sau denunțătorii din dosare", venind cu o înregistrare audio pentru a-şi susţine afirmaţiile.
Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă sunt puşi sub urmărire penală, după ce Ghiţă ar fi finanţat vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, pentru a fi inclus pe listele candidaţilor de către Ponta.