Inspecţia Judiciară a descoperit sute de dosare nesoluţionate la DNA Ploieşti, "unitatea de elită" a lui Kovesi

Un control efectuat de Inspecţia Judiciară la unitatea de elită a DNA, din Ploieşti, a scos la iveală, pe de o parte, abateri grave ale unor procurori, iar pe de alta, a evidenţiat o situaţie deloc măgulitoare la adresa lucrătorilor din unitatea respectivă, care au ţinut la sertar sute de dosare, potrivit romaniatv.net.

Controlul a evidenţiat faptul că sute de dosare care au zăcut în fişetele diverselor birouri ale unor procurori, fără a fi în vreun fel soluţionate. Unii dintre procurori sunt cunoscuţi deja opiniei publice, în urma scandalurilor în care DNA Ploieşti a fost implicat până acum.

Recordul în acest caz aparţine chiar fostului şef al acestei unităţi, procurorul Lucian Onea, cu 203 dosare nesoluţionate. Pe locul imediat următor în ceea ce priveşte nerezolvarea dosarelor se situează procurorii Alfred Savu, cu 104 dosare, Laura Bănică, cu 78 de dosare, Giluela Deaconu, cu 59 de dosare şi procurorul Cerasela Răileanu, 30 de dosare.

Cifrele fac parte dintr-un document prezentat la postul Antena 3. Inspecţia Judiciară a demarat controlul în urma unor plângeri depuse la Parchet. „În ceea ce privește plângerile înregistrate la procuror Onea Lucian s-a luat măsura inventarierii acestora, în vederea redistribuirii la ceilalți procurori”, se arată în documentul DNA. Fiind cercetat penal, Onea nu mai este șeful DNA Prahova.