Înșelătoria cu care au fost prinși doi români în Italia. Ce amendă record au încasat

Înșelătoria cu care au fost prinși doi români în Italia. Ce amendă record au încasat

Doi români, frați, sunt anchetați în localitatea Bentivoglio, provincia Bologna, Italia, pentru o afacere cu mașini second-hand pe care le puneau la dispoziția infractorilor. Ei sunt acuzați de fals în documente și înșelătorie în formă continuată și au fost amendați, de asemenea, cu o sumă imensă.

Cei doi frați achiziționau autoturisme vechi, chiar și avariate, de la diverse persoane, pe care le revindeau unor infractori care le foloseau în activități criminale, potrivit rotalianul.com.

Cei doi frați nu mai făceau și modificările în documente astfel că noii proprietari nu apăreau și în actele de vânzare cumpărare. Astfel, în cazul unor verificări asupra mașinilor, aceștia nu puteau fi identificați de poliție.

Conform unor analize, în Italia circulă mii de autovehicule cu proprietari fictivi (denumiți de obicei „prestanome” în italiană), acestea fiind folosite de cele mai multe ori în activități criminale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Carabinierii din localitatea italiană Bentivoglio au dat de urma celor doi frați după o acțiune care a avut drept scop identificarea proprietarilor fictive de autoturisme. În urma investigațiilor, anchetatorii au descoperit că românii au înregistrat 258 de mașini pe numele lor, a căror valoare depășea un milion d eeuro. Aceste mașini erau revândute infractorilor la prețuri mai mari decât cele de pe piața auto.

Autoturismele au fost șterse din Registrul Auto Public, lucru care va permite punerea lor sub sechestru atunci când vor fi oprite în trafic.