Înscrierea la grădiniţe a luat sfârşit

Deşi toate cererile trebuiau acceptate, unii directori nu au mai primit dosare pe motiv că nu mai au locuri. Piticii „admişi” se vor şti miercuri.

Înscrierea la grădiniţă, care oficial se încheie azi, nu i-a mai pus pe părinţi în postura de a sta la cozi interminabile. Chiar şi aşa, au existat cazuri de directori de grădiniţe care, obişnuiţi cu metoda din anii trecuţi - în care primul părinte venit era şi primul servit - nu au mai acceptat să primească cereri după ce numărul de locuri s-a ocupat. Astfel, pentru siguranţă, mulţi părinţi s-au văzut nevoiţi să-şi în scrie copilul la mai multe unităţi preşcolare. Metodologia de înscrieri din acest an presupune însă ca toate cererile să fie acceptate, urmând ca selectarea dosarelor să fie făcută ulterior de consiliile de administraţie din grădiniţe.   Prichindeii vor fi declaraţi „admişii” dacă îndeplinesc anumite criterii, stabilite de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Criteriile principale sunt: dacă cel mic mai are fraţi în acea unitate preşcolară, dacă are domiciliul sau dacă părinţii au serviciul în apropiere de unitatea respectivă. Discriminarea în cancelarie

Inspectoratul se aşteaptă însă ca adevăratul val de nemul ţu miri să vină în ziua afişării rezultatelor, miercuri, 10 iunie, dată decalată cu două zile din cauza faptului că luni, 8 iunie, e zi liberă. „Am primit sesizări că unii directori au zis că nu mai primesc cereri pentru că deja sunt prea mulţi copii înscrişi sau că nu primesc micuţi cu dizabilităţi. Nu au voie să facă aşa ceva, trebuie să primească toate cererile şi apoi să hotărască cine rămâne şi cine nu”, a declarat Marian Banu, purtător de cuvânt ISMB. „Am întâlnit însă şi cazuri în care un părinte şi-a înscris copilul la şapte gră di ni ţe”, a adăugat Banu.

Oficialii Inspectoratului au menţionat că sectorul 6 din Capitală e unul cu probleme şi în 2009. „Nu am reuşit niciodată să acoperim cererea şi observăm că, de la an la an, sunt tot mai multe, mai ales pentru grupele mici”, a arătat inspectorul Conona Petrescu. În cele două săptămâni de înscrieri, în sectorul 6 au fost înscrişi 8.500 de copii, în timp ce în planul de şcolarizare existau doar 5.500 de locuri disponibile. Cartierul Militari rămâne, în continuare, una dintre zonele cu cele mai multe cereri.

CAZ FERICIT   Ghinioniştii trec pe lista de aşteptare

Sectorul 3 stă cel mai bine la capitolul construit, extins şi mansardat gră di ni ţe, iar părinţii au şanse mai multe pen tru prichindeii lor. „Anul trecut, la noi, doar 400 şi ceva de copii au rămas fără loc în grădiniţă, asta înainte de a vedea care dintre părinţi i-au înscris pe cei mici la mai multe unităţi. Sperăm ca anul acesta să nu mai avem prichindei rămaşi pe dinafară”, a specificat Elena Ceauşu, inspectorul şcolar din sectorul 3 al Capitalei. Cei mici care rămân „pe dinafară” vor fi trecuţi pe o listă de aşteptare. Când se va elibera vreun loc în grădiniţă, părintele va fi anunţat.