Noi detalii incredibile ies la iveală în cazul fostului deputat Vlad Cosma. Fiul ex-preşedintelui CJ Prahova, condamnat la fond la 5 ani de închisoare pentru pretins trafic de influenţă a cerut judecătorilor să facă demersuri pentru a se cere procurorilor DNA să prezinte proba cu stick-ul despre care în rechizitoriul DNA: „înscrisurile ce consfinţeau înţelegerile… au fost păstrate de martoră Stroe Cecilia prin metodă scanării şi introduse în memoria unui mediu de stocare electronic (memory stick), acesta fiind descoperit la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa să (într-un alt dosar de urmărire penală instrumentat de PCA Ploieşti, în care Stroe Cecilia avea calitatea de inculpat)”.
Site-ul Luju.ro scrie că această motivare a fost preluată ad-literăm în sentinţa de condamnare de la fond, fără să se verifice că la dosar nu există stick-ul în cauza, în condițiile în care stickul respectiv reprezentă principala proba a acuzării, pe el găsindu-se o serie de declaraţii olografe (scanate), care ar reprezenta nişte înţelegeri ale afaceristului Răzvan Alexe, silit să dea numeroase denunţuri în timp ce era arestat. Iată în continuare declaraţiile fostului deputat Vlad Cosma, făcute în faţă judecătorilor ICCJ, în legătură cu stick-ul care nu există la dosar. „Explicaţii scrise cu privire la aspectele necunoscute de prima instanţa la dată pronunţării hotărârii de condamnare
Subsemnatul Cosma Vlad, inculpat în dosarul cu nr. 1153/1/2017, înaintez acest memoriu cu scopul de a demonstra că la baza condamnării mele stau atât probe false, cât şi declaraţii mincinoase sau contradictorii făcute de martorii din dosar. Până la finalul acestui memoriu, voi încerca să demonstrez că anchetă procurorului Negulescu în ceea ce mă priveşte a fost una personală, bazată pe răzbunări şi încălcări ale procedurilor juridice. Aceste explicaţii reprezintă unică modalitate prin care instanţa de apel poate să afle adevărul despre modul în care au fost denaturate probele administrate în acest dosar şi singurul fel în care mă pot apară împotriva unor acuzaţii care nu corespund realităţii. După pronunţarea sentinţei mele, în noiembrie 2016, procurorul care a început acest dosar, Mircea Negulescu, a fost înlăturat din funcţia ocupată la DNA Ploieşti, fiind acuzat de măsluirea probelor, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi comportament neadecvat cu statutul de magistrat în legătură cu mai multe dosare penale.
În dosarul în care sunt judecat, toate aşa-zisele probe au fost culese de procurorul Negulescu şi aici mă refer la denunţuri, declaraţii ale martorilor, declaraţii ale martorilor protejaţi şi probe cu înscrisuri (stick USB), după care au fost declinate spre soluţionare către DNA, Structura Teritorială Ploieşti.
Stick-ul de memorie USB Kingstone DT101 4GB. Încă o dovadă a faptului că procurorul Negulescu dorea cu tot dinadinsul să ne incrimineze, o reprezintă includerea în dosar a unor probe false.
În realitate stick-ul prezentat că şi fiind găsit la percheziţie nu există şi nu se află depus la nici un dosar. Acest stick a fost inventat cu scopul de a se prezenţa nişte înscrisuri realizate ulterior înţelegerii făcute de Alexe Răzvan cu procurorul Negulescu.
Astfel, la dosar sunt prezentate aşa-zise înscrisuri ce consfinţeau înţelegerile lui Alexe Răzvan, păstrate de martoră Stroe Cecilia prin metodă scanării şi introduse în memoria unui memory stick model Kingstone DT101-4Gb. La îndemnul procurorului Negulescu, Alexe Răzvan, în timp ce se află în arest, consemnează pe foi de hârtie aşa-zisele înţelegeri cu sumele de bani (vezi stenograma din arest), pe care i le înmânează lui Negulescu, iar acesta pretinde că ar fi fost descoperite pe memory stick-ul găsit la martoră Stroe Cecilia şi le depune la dosar că fiind valide.
Pentru a nu-şi asumă conţinutul real cât şi pe cel fabricat al stick-ului şi pentru a-şi ascunde urmele nelegalităţii, procurorul Negulescu îi returnează lui Stroe Cecilia memory stick-ul, în condiţiile în care ar fi trebuit că această proba să rămână ataşată la dosar. În plus, nu există proces verbal de desigilare a probei în prezenţa martorei Stroe Cecilia sau a avocatului acesteia, ci doar procesul verbal de printare (anexă proces verbal).
Precizez că în cazul tuturor celorlalte probe informatice aflate la dosar (dosar PCA Ploieşti) există proces verbal de desigilare în prezenţa posesorilor, iar aceste probe nu au fost returnate, ci au rămas la dosar. Asta confirmă faptul că probele au fost falsificate în intervalul de când a fost ridicat de la domiciliu şi până în ziua returnării memory stick-ului lui Stroe Cecilia.
Din nefericire, această proba falsă a stat la baza deciziei de condamnare, lucru care se regăseşte în motivare la paginile 10 şi 14: “Înscrisurile ce consfinţeau înţelegerile (…) au fost păstrate de martoră Stroe Cecilia prin metodă scanării şi introduse în memoria unui mediu de stocare electronic (memory stick), acesta fiind descoperit la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa să (într-un alt dosar de urmărire penală instrumentat de PCA Ploieşti, în care Stroe Cecilia avea calitatea de inculpat)”,susține Cosma.
Aceasta este stenograma discuției dintre deputatul Vlad Cosma si proprietara stickului:
„Stroe Cecilia: Mda, hai să-ţi explic cum am văzut noi în dosar că să înţelegi tu perfect. Toate stickurile, tot ce s-a adunat, da?, s-au făcut pachete şi s-au trimis la Bucureşti la Serviciul de Informaţii. Nu? Aşa scria ?
Vlad Cosma: Da
Stroe Cecilia: La serviciul de informaţii. Bun.
La serviciul de informaţii, că să înţelegi tu tot firul lucrurilor. La serviciul de informaţii, aaa… aia au făcut poze la toate lucrurile, adică să nu apară discuţii că un stick a ajuns sau că un hard a ajuns sau că nu a ajuns sau că un laptop sau aşa. S-au făcut probe. Aaa... poze.Pe urmă s-au făcut nişte poze unde scrie “proba”… şi sunt nişte harduri, nişte calculatoare, nişte caca măca. Mai departe...
Vlad Cosma: Poză cu ce e pe stick sau poză cu stickul ?
Stroe Cecilia: Nu nu nu . Poză cu ele că obiecte fizice
V.C: Aa ok
S.C: Aşa , unde scrie proba 1, proba 2
V.C: Am înţeles
S.C: Bun.Pe parcurs ce aia cotrobăiau prin ele, au făcut de exemplu un proces verbal de constatare care l-a văzut şi el , avea însemnul ăla de la serviciul lor nu ştiu ce... unde scria: cutare stick, cutare hard, cutare, s-a procedat, s-a extras hardurile din calculatoare, s-a făcut, s-a dres, s-a folosit programul nu ştiu care, s-a făcut, s-a dres. Da? Bun. Şi la un moment dat scrie: s-a găsit aia,aia,aia , nu ştiu ce. Nu mi-a rămas în cap decât de la Tarinda că ăla l-am recunoscut de pe un hard, lucra una Diana şi avea pe desktop licitaţii şi aia li s-a părut lor nu ştiu ce. Bun, deci procesul ăla verbal a venit aici , al lor, la serviciul de informaţii. A venit aici. Ăştia aici, după ce au adunat toate lucrurile înapoi,ele au venit de la Bucureşti sigilate, şi au chemat oamenii la desigilat. Ce procese verbale de genul asta sunt ? A lu nea Tarinda cu (...) de a fost chemată Alexandra, unde scrie: ”astăzi am procedat la desigilarea cutare,cutare”
V.C: da..
S.C: Mi se pare că acolo e şi menţionat că s-a găsit cutare, cutare, cutare şi cred că le-a şi oprit. Dar nu mai ţin minte. La Alexandra îi oprise ceva ?
X: Nu mai ştiu dar unde nu s-au găsit scrie pe el că nu face obiectul probei şi ...
S.C: Da dar ei nu se referă strict la stickul meu, nu scrie nicăieri că nu , nu se referă cu nimic la Stroe.
V.C: Ok
S.C: Bun. Şerban Bogdan Ionuţ de la noi are process de la serviciul de informaţii, unde aia înştiinţează în scris că s-au găsit nişte lucruri, nişte făcuţi în excel, nişte chestii. Da? La desigilare se face procesul verbal şi scrie: “Astăzi, aşa, am desigilat în prezenţa lui Şerban Bogdan, a lu' avocat”, i-a prezentat că au găsit nişte lucruri. La el s-a procedat la reţinerea ,că proba, a hardului nu ştiu care, a stickului nu ştiu care, cu process verbal exact că ăla a lui Marcel.
La coana mare, la Enica, la fel, s-a procedat la desfacere, s-a nu ştiu ce şi s-a înapoiat
VC: şi la ţine ?
S.C: şi la mine, o singură foaie, aia care ţi-am dat-o eu, unde Mitrea în dată de 10 ianuarie a procedat la copierea după stick a unor date.
VC: Deci nu avem procesul de desigilare ?
S.C: Deci nu avem de desigilare, nu este, nu ştiu, să fie să fi fost în memoria stickului meu, să fi găsit aia la informaţii şi să fie un proces de genul în dosarul tău, eu nu cred că tu nu l-ai fi văzut...
VC: Da, una la mâna. Doi la mâna, trebuia să fi de faţă, nu ?
S.C: când se întorceau de la Bucureşti , să mi arate : femeie, uite la ţine s-a găsit aşa şi aşa . Deci nu există dubiu să fi uitat eu
VC: o secundă. Proces verbal că ţi l-a dat înapoi avem ? Ai zis că ţi-a ..
S.C: Băi, am făcut process verbal
VC: ţie când ţi le-a dat înapoi?
S.C: în martie
VC: în martie care? 2014?
S.C: martie 2014
Vc: păi şi eu asta nu înţeleg, de ce dacă au zis că au găsit pe el ţi l-au mai dat înapoi ???
S.C: pentru că nu au găsit pe el... e altceva la mijloc. Mai Vlad, l-a mâncat procesul ăla al meu verbal. Îţi spun 100%, mie mi-a dat tot , hai mă ce Dumnezeu? Eu când le-am primit... dar ar fi scris în el: I-am reţinut cutare cutare
VC: adică trebuia să reţină stickul, ba uite asta e stickul
S.C: Ba, dar reţinea stickul dar nu reţinea aşa după foaie verde, făcea cu mine ceva în scris: am reţinut sticku. Nu am procedat la copierea unor date şi mi-a dat mie toate stickurile înapoi, nu înţelegi că mie mi le-a dat toate înapoi
VC: după logică mea şi la ce îmi spui tu , singură explicaţie este că ei au luat înscrisurile alea din cu totul altă parte care nu o să ştim niciodată şi ei doar au zis că le-au găsit pe stick
S.C: s-au folosit pentru că ei au ştiut că aş fi avut eu un stick şi s-au folosit de chestia asta şi au zis că au găsit la mine pe stick. Deşi eu lu madam de la DNA, i-am spus în ziua aia cu Moloman de faţă, zic: dacă dvs spuneţi că aţi găsit pe stickul meu, eu ce pot să spun ? Şi am spus şi în instant parcă, nu ştiu dacă s-a consemnat
VC: nu cred că s-a consemnat... şi nici nu ne-am dat seama
S.C: dar am spus chestia asta, eu îmi amintesc de filme, de programe windows, de alte lucruri.
VC: muzică
S.C: Nu mi amintesc de chestiile astea. În fine, nu există să nu mi amintesc eu ceva. Dar...
VC: Da, nu contează. E important că lipseşte ăla de la desigilare
S.C: Da, nu s-a făcut
VC: E important că stickul dacă era proba reală îl păstrau la dosar şi e importat că tu pe ăla aveai muzică şi filme
S.C: cunoscând acum lucrurile cum au stat, să se ceară de la Parchetul Ploieşti procesul verbal prin care i-au fost restituit toate obiectele
VC: şi pe care s-a desigilat . Deci probabil că cineva le-a dat tipărite pe o foaie sau cine ştie cum şi ei doar au zis că le-au găsit. Bine, asta am vrut să te mai întreb a 100 a oară, că eşti sigură că nu există, că nu ai fost la desigilare .
S.C: nu mă, nu există
VC : atunci e clar. Au plantat proba pe stick
S.C : DA
VC: şi ne-am dat şi noi seama după 3 ani jumate
S.C: Dar eu am spus întotdeauna că eu nu am dus nici un stick şi că stickurile mele acasă erau cu totul altceva”.