Președinta Senatului, Alina Gorghiu, a declarat luni, 12 septembrie, că este păcat că presa pune etichete asupra întregului tineret din PNL din cauza unor persoane care au scandat injurii la adresa PSD. Acest incident s-a petrecut la Şcoala de Vară a organizației tineretului liberal.
Alina Gorghiu a precizat că pe viitor se va face o selecție mai atentă a celor care merg la școlile de vară ale PNL. „Evident că nu am nicio scuză, cu asta trebuie să încep. O mână de tineri, mai spre dimineaţă, au avut un comportament absolut deplasat”, a precizat vicepreședintele PNL.
De asemenea, politicianul a precizat că i-au fost aduse la cunoștință scuzele pe care preşedinta Tineretului Naţional Liberal, TNL, le-a adresat public celor din PSD. Cu toate acestea, un eveniment la care au participat peste o mie de tineri, a fost transformat într-un incident nefericit unde s-au scandat vorbe urâte la adresa social-democraților. „Pe viitor vom fi mult mai atenţi la selecţia celor care merg în aceste şcoli de vară pentru că acele două-trei exemplare dau o imagine foarte proastă”, a mai adăugat Gorghiu.
Cum vor afecta scandările din Școala de vară relațiile din coaliția de guvernare
Alina Gorghiu a menționat că au fost peste 1.000 de liberali la Școala de Vară și că „e păcat că puneţi etichete din pricina unor mitocani”. Așadar, Gorghiu nu dorește ca toţi tinerii liberali să fie etichetați la fel din cauza unor persoane care au dorit să atragă atenția. Mai mult decât atât, ea a susținut că va apăra tinerii liberali de câte ori va avea ocazia, „pentru că sunt nişte oameni foarte bine pregătiţi, sunt nişte tineri şcoliţi, nişte tineri care nu merită criticile, pentru că nu au făcut-o toţi. Tineretul Naţional Liberal înseamnă altceva decât ce aţi văzut dvs”.
Întrebată dacă scandările obscene vor afecta coaliția PSD-PNL, Gorghiu a răspuns: „Glumiți, nu?”. Afirmațiile președintei Senatului vin în contextul în care tineri liberali care au participat la Şcoala de Vară din stațiunea Venus au scandat în repetate rânduri „m..e PSD”, duminică, 11 septembrie. La eveniment a fost prezent și prim-ministrul Nicolae Ciucă. Liderul Tineretului Liberal, Mara Mareş, a prezentat scuze pentru aceste comportamente care nu vor fi tolerate.
Ce spun Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu despre tensiunile din coaliție
În același timp, atât Nicolae Ciucă, liderul PNL, cât și Marcel Ciolacu, șeful PSD, au fost chestionați în repetate rânduri despre disputele din coaliția de guvernare. În acest context, prim-ministrul a precizat că România este conudsă de o singură coaliție.
De asemenea, liderul liberal a mai precizat că PNL este pregătit să continue guvernarea alături de PSD, punctând ideea că Guvernul s-a confruntat până acum cu o mulțime de probleme, pe care nu le-ar fi putut rezolva singuri. „Avem datoria ca împreună să găsim soluții, chiar în condiţiile în care avem dispute pe subiecte care ne plac sau nu ne plac, dar ele fac parte din actul de guvernare şi din promovarea politicilor fiecăruia dintre partidele noastre”.
Cu toate acestea, Marcel Ciolacu a făcut mai multe declarații prin care și-a criticat partenerii de coaliție, dar și pe președintele Klaus Iohannis. Afirmațiile au fost făcute la o întâlnire cu tinerii din PSD.