Deputatul liberal Florin Roman anunță că a depus în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Legii 286 din 2009 privind Codul Penal, obiectivul fiind de a reduce substanțial fenomenul infracționalității, atât la nivel stradal, cât și în privința corupției.
Acesta arată că felul în care a fost modificată, în anii din urmă, legislația în domeniu a făcut ca străzile să fie tot mai nesigure, și totodată fenomenul corupției să crească.
”PNL propune măsuri concrete pentru a asigura protecția cetăţenilor români în fața valului de infracţiuni comise cu violenţă la nivel stradal, dar și pentru ca acei corupți care au fost prinși și condamnați în instanță să își execute pedeapsa până la capăt, fără posibilitatea de a mai fi eliberați condiționat.
Din păcate, în ultima perioadă am asistat la o explozie a fenomenului infracțional ca urmare a adoptării și aplicării Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Noile reglementări au condus la rezultate nefaste în ceea ce privește siguranța cetățenilor români. Realitatea ne-a arătat că acei condamnați, care au fost eliberați condiționat, în loc să demonstreze că s-au îndreptat în fapt au recidivat.
Tocmai de aceea, în calitate de deputat PNL, am inițiat și depus o propunere legislativă prin care vin și corectez această situație.
Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal având ca obiectiv reducerea recrudescenței fenomenului infracțional, dar și de a conduce la o responsabilizare mult mai mare în actul de justiție și în sistemul penitenciar”.
Deputatul liberal arată în continuare că legea recursului compenatoriu a avut mai degrabă efecte nocive asupra societății. Acesta deplânge, în același timp, faptul că actuala putere nu a luat în seamă ceea ce se întâmplă în societatea românească. Și mai ales faptul că foști deținuți, după ce au fost eliberați, au continuat să încalce legea.
”Am avertizat în nenumărate rânduri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, însă nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi să audă!
Nu au contat în niciun fel nenumăratele cazuri de violență în care au fost implicați foști deținuți care abia beneficiaseră de prevederile „recursului compensatoriu”.
Incidente ca cel din noiembrie 2018 când un bărbat, care abia fusese eliberat din penitenciar, unde ispășise pedepse pentru tâlhărie si tentativa de viol, a lovit cu sălbăticie și a tâlhărit o tânără într-un bloc din Alba Iulia sau abominabilul asasinat din 13 ianuarie acest an, când un tânăr de 25 de ani a murit la Spitalul din Mediaș, după ce a fost înjunghiat de un fost condamnat pentru omor și care fusese eliberat recent în baza recursului compensatoriu nu trebuie să se repete!
Criminalii, violatorii, tâlharii, pedofilii sau corupții nu merită să se întoarcă în societate fără să plătească pentru faptele comise! Mai presus de toate este siguranța cetățenilor!”, conchide deputatul liberal Florin Roman.