Data de 7 noiembrie ar trebui să fie declarată Ziua victimelor comunismului a apreciat președintele SUA Donald Trump marți, la împlinirea a 100 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia.
Într-un comunicat publicat de Casa Albă la Washington, în timp ce se afla la Seul, preşedintele Donald Trump a afirmat că „în secolul trecut, regimurile totalitare comuniste din întreaga lume au ucis peste 100 de milioane de persoane şi au supus încă şi mai mulţi oameni exploatării, violenţei şi distrugerilor de nedescris”, relatează France Presse, preluată de Agerpres.
„Astăzi, ne amintim de cei care au pierit şi cei care continuă să sufere sub comunism”, adaugă Donald Trump, subliniind hotărârea SUA de a „face să strălucească flacăra libertăţii pentru toţi cei care visează la un viitor mai liber şi mai puţin întunecat”.
Acest comunicat a fost dat publicităţii cu o zi înainte de plecarea, miercuri, a preşedintelui Donald Trump spre China, un regim comunist din 1949. După Beijing, a treia etapă după Japonia şi Coreea de Sud a turneului său asiatic de 12 zile, preşedintele american urmează să se deplaseze în Vietnam şi Filipine.