Inimaginabil. Biserică din judeţul Constanţa, scoasă la vânzare

Inimaginabil. Biserică din judeţul Constanţa, scoasă la vânzare

O firmă din Constanța a reușit să obțină executarea silită a Parohiei Bugeac, din comuna Ostrov, licitația pentru recuperarea datoriei în valoare de peste 400.000 de lșei urmând să aibă loc la începutul lunii aprilie. Asta deși biserica a fost deja ridicată și în ea se oficiază slujbe religioase.

Executorul judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa Gavrilescu Alin-Mihail a anunţat executarea silită împotriva debitoarei Parohia Bugeac, cu sediul în Bugeac, comuna Ostrov, la cererea creditoarei MSA Protect Construcţii SRL. Licitaţia va avea loc în data de 3.04.2019, informează ziuadeconstanța.ro.

  Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Atanasie cel Mare“ a fost pusă pe data de 26.06.2009, pe locul vechii biserici din 1862. Slujba a fost oficiată de ÎPS Teodosie. „A existat un proces cauzat de neînţelegeri contractuale între parohie şi constructor. Arhiepiscopia Tomisului se implică în sensul medierii conflictului. S-a demarat executarea, dar se caută soluţii în sensul stingerii litigiului, ţinând cont că, potrivit legii cultelor, bisericile sunt bunuri sacre şi nu pot fi supuse executării“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt Arhiepiscopiei Tomisului. „Nu au mai fost cazuri, altfel s-ar fi ştiut că nu poţi scoate o biserică la licitaţie“, a adăugat acesta.   La rândul său, primarul comunei Ostrov, Nicolae Dragomir, a  spus că preotul paroh nu i-ar fi cerut ajutorul. „Noua biserică a fost ridicată. Slujbele deja se fac în lăcaşul de cult. Știu doar că a existat o neînţelegere între biserică şi constructor“, a punctat primarul Nicolae Dragomir.   Având în vedere că, în baza titlurilor executorii constând în decizia civilă nr.1553 din data de 05.10.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 3321/118/2017, îndreptată prin deciziile civile nr. 97/05.02.2018 şi nr. 53/07.022019, şi în baza încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1017/03.04.2018, pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 2345/256/2018, Gavrilescu Alin-Mihail, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, a început executarea silită împotriva debitoarei Parohia Bugeac, cu sediul în Bugeac, comuna Ostrov, la cererea creditoarei MSA Protect Construcţii SRL.   În data de 3.04.2019, în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis nr. 46, la sediul BEJ Gavrilescu Alin-Mihail, va avea loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului situat în Bugeac, comuna Ostrov, imobil înscris în Cartea Funciară nr. 100320 (nr. CF vechi 10362) a localităţii Ostrov, având număr cadastral 100320 pentru teren şi număr cadastral 100320-C1 pentru construcţie (nr. cadastral vechi 10085), imobil compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.298 mp şi construcţie (lăcaş de cult nefinalizat - biserică) cu o suprafaţă construită la sol de 175 mp, proprietatea debitoarei Parohia Bugeac. Preţul la care a fost evaluat imobilul este de 423.385 de lei şi a fost stabilit de evaluator Ciobotaru Patrancus Teodor.   Imobilul este grevat de următoarele sarcini: somaţia nr. 606/G/2018 din 19.09.2018 emisă de BEJ Gavrilescu Alin Mihail, conform actului 30571/19.09.2018. Tot cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt somaţi să anunţe executorul judecătoresc, înainte de data stabilită pentru vânzarea imobilului, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege. De asemenea, cei care vor să cumpere imobilul sunt rugaţi să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare. Ofertanţii sunt obligaţi să depună, până la termenul de vânzare, o garanţie reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei.   Poate participa la licitaţie, în calitate de licitator, orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, precum capacitatea să dobândească bunul ce se vinde. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse. Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai mică de 75% din preţul de pornire a primei licitaţii.

Despre Biserica „Sfântul Atanasie cel Mare“  

Ne puteți urmări și pe Google News

Satul Bugeac este aşezat pe malul de nord-vest al lacului Bugeac, la o distanţă de aproximativ 1 km de şoseaua naţionala Ostrov - Constanţa. Vechiul sat Bugeac a fost aşezat la aproximativ 4-5 km spre vest, pe o colină înaltă, încât chiar din balta Dunării se vedea întreg satul. Spun bătrânii că strămutarea satului de pe aceasta colină - în locul unde se găseste astăzi s-a petrecut pe vremea ciumei lui Caragea Voda - adică în jurul anului 1831, din cauza pericolului ce-i ameninţa cu îmbolnăvirea. Pe colină, deşi satul număra puţini locuitori, au avut bisericuţa lor, construită din bârne. Odată cu strămutarea pe locul de azi, aceştia au adus şi o parte din icoanele catapetesmei, pe care le-au folosit şi în biserica din noul sat.   Prima biserica, cea de pe colină, a fost construită în triunghiul de la Tănase Pârvan, în formă de corabie, fără turlă, din gard de nuiele, lipită cu pământ şi învelită cu stuf. Gândul cu care s-a început construirea acestui lăcaş a fost să servească de şcoală, dar, fiind numit preot în satul Bugeac Constantin Popescu, de la Aidemir, s-a schimbat destinaţia ei în aceea de biserică a satului. Şcoala a funcţionat în tinda ei, având ca învăţători pe preoţii şi dascălii bisericii. Cu vremea, această biserică s-a deteriorat, iar credincioşii au construit o altă biserică cu temelia de piatră, în formă de corabie, cu o turlă. Construirea acestei biserici s-a terminat în anul 1863.   Dintre bunurile bisericii despre care s-ar putea spune că prezintă o importanţă mai deosebită datorită vechimii notam: psaltirea, scrisă în limba română cu litere chirilice, tipărită în anul 1854; precum şi icoana „Sf. Atanasie” din anul 1862. Întrucât slujbele bisericeşti nu mai puteau fi ţinute în acest lăcaş de cult, din cauza deteriorării suferite în timp, s-a luat decizia ca biserica să fie reconstruită din temelie, o serie de lucrări semnificative fiind derulate în acest sens. (Foto-macheta Arhiepiscopia Tomisului)