Celebră avocată, vești teribile pentru liderul PSD: „De luni încolo, Dragnea ar putea intra în pușcărie!”

Avocata Ingrid Mocanu i-a sugerat președintelui PSD, Liviu Dragnea, să se grăbească cu nunta deoarece ar putea fi condamnat în curând.

Redăm declarațiile avocatei Ingrid Mocanu:

„Să se grăbească, să se ducă duminică - n.r. să facă nunta, pentru că de luni încolo, noi, juriștii, nu mai garantăm pentru libertatea lui Liviu Dragnea. Luni sunt dezbaterile, e posibil să rămână în pronunțare, e posibil să fie amânată pronunțarea, pentru a se depune concluzii scrise. 

E posibil să fie și o amânare, însă din cauza presiunii uriașe pusă pe acest complet, e posibil să fie și un refuz al completului pentru o amânare și să nu fie o amânare până la pronunțarea soluției de către CCR. Completul domnului Dragnea este format din cele mai bune judecătoare de la ÎCCJ, din punctul meu de vedere, și este un test de rezistență la stres, nu de probe juridice.” a spus avocata Ingrid Mocanu, la Antena 3. 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a participat, vineri, la mitingul din Craiova. Scopul acestui eveniment a fost lansarea candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare din acest an. Dragnea a venit însoțit de iubita sa, Irina Tănase. La finalul mitingului, Liviu Dragnea le-a cerut liderilor PSD Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu să le fie nași.

„Dacă or să mă lase ăștia în pace, aici în fața oltenilor, o să îi rog să ne fie nași”, a declarat Dragnea, referindu-se la Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu.

La mitingul PSD au fost prezente aproximativ 40.000 de persoane.

„Vreau să precizez că sunt multe organizaţii judeţene în ţară care vor să organizeze astfel de mitinguri. E primul care se organizează la noi la Craiova. Vom prezenta şi candidaţii şi mesajele de campanie electorală. Toţi vom fi îmbrăcaţi în alb, vineri, la orele 16.00. Vor vedea şi craiovenii şi doljenii la Craiova vor fi 40.000 de oameni. O să fie. Este spaţiu pentru că se întinde destul de mult în spate spre prefectură. Avem confirmările de la mai mulţi. Sunt membrii noştri, simpatizanţii noştri. S-ar putea să dureze o oră şi un pic. E în funcţie de cei care vor adresa cuvântul”, declara Cladiu Manda, despre evenimentul de vineri.