Înfrângere în instanță pentru Primăria Sectorului 4. Colegiul Gheorghe Șincai nu va fi evacuat

sorin cimpeanu, daniel baluta, colegiul gheorghe sincai, profesori, relocare, elevi, silvia musatoiu

Magistrații au respins miercuri cererea Primăriei Sectorului 4 de evacuare, prin ordonanţă preşedinţială, a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, pentru a permite demararea lucrărilor de consolidare a imobilului unde funcţionează liceul. 

Înfrângere în instanță pentru Primăria Sectorului 4. Iată decizia de miercuri a instanței:

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active. Admite excepţia lipsei de interes. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional 'Gheorghe Şincai', ca lipsită de interes. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenienţii Petrişor Ştefan Alexandru, Petrişor Nela, Mocanu Vlad Damian şi Mocanu George Damian.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17.02.2021", se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 4.

Primăria Sectorului 4 a demarat un proiect privind consolidarea şi reabilitarea clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", fiind încheiat în acest sens un contract cu o firmă de construcţii, în valoare de 17,6 milioane lei. Conform administraţiei locale, liceul funcţionează într-o clădire de patrimoniu, încadrată în clasa II de risc seismic, fiind necesare lucrări urgente de consolidare.

 Proteste în stradă ale elevilor și profesorilor

Administraţia locală a propus ca, pe durata lucrărilor (22 de luni), activitatea didactică să se desfăşoare temporar în altă parte, însă elevii şi profesorii au refuzat și chiar au protestat în stradă.

În septembrie 2020, Consiliul de administraţie al liceului a respins relocarea în altă clădire, iar Primăria a reacţionat prin deschiderea unui proces la Judecătoria Sectorului 4, în care solicita evacuarea de urgenţă şi predarea amplasamentului.

Pe 21 septembrie 2020, Primăria Sectorului 4 a obţinut de la Primăria Generală autorizaţia de construire pentru modernizarea, reabilitarea liceului şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În acest caz, Colegiul "Gheorghe Şincai" a deschis pe 10 februarie 2021 un proces la Tribunalul Bucureşti, care are ca obiect "anulare act administrativ ac nr. 501/1875441/21.09.2020".

„Nu vor perturba procesul didactic”

Situaţia s-a complicat după ce directoarea liceului şi-a dat demisia, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a numit un director. Săptămâna trecută, aproximativ 70 de elevi şi 20 de profesori au protestat în curtea liceului faţă de schimbarea conducerii şi intenţia Primăriei Sectorului 4 de a muta cursurile în altă parte.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educaţiei a anunţat că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat un protocol prin care îşi asumă în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai", scrie Digi24.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu este definitivă.