Infractori români, pe lista Most Wanted a Europol. Sunt condamnați la ani grei de închisoare

Sursa foto: eumostwanted.eu

Pe lista Most Wanted a celor mai periculoși infractori întocmită de Europol se regăsesc și trei nume de români, căutați pentru fapte de violență și care sunt condamnați la mulți ani de închisoare.

Andronic Costel Crinu, unul dintre infractori

Andronic Costel Crinu a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor. În  7 noiembrie 2017, acesta s-a aflat în apropierea unui bar din România, unde și-a lovit victima cu piciorul și pumnul în cap, precum și în zona abdominală.

Andronic Costel Crinu / sursa foto: eumostwanted.eu

Mai mult decât atât, a lovit-o cu o sticlă și o piatră în cap, dar persoana vătămată a supraviețuit atacului violent. Pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, Andronic a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare.

Adrian Coțoș, multe condamnări la activ

Adrian Cotoș este un alt infractor condamnat în lipsă, la 10 ani și șase luni. Acesta este fugit din România de mai bine de un an și este condamnat pentru trafic de droguri de mari risc.

Aceasta nu este singura condamnare a lui Adrian Cotoș, el mai având și alte condamnări la activ.

Cotoș Adrian / sursa foto: eumostwanted.eu

În februarie 2015, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă informatică și amenințare de persoane, dar a fost însă eliberat numai după câțiva ani.

Adrian Munteanu, cel mai periculos dintre cei trei infractori

Al treilea infractor român de pe lista Europol este Adrian Munteanu. El este căutat la nivel internațional și considerat extrem de periculos.

În vârstă de 41 de ani, a fost condamnat în România la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală a copiilor, trafic de persoane și pornografie infantilă.

Munteanu Adrian / sursa foto: eumostwanted.eu

Adrian Munteanu este șeful unui grup infracţional organizat, specializat în trafic transfrontalier de persoane.

Adrian Munteanu, proces cu 17 victime

Între anii 2012-2017, tinere din zona Moldovei au fost racolate, prin metoda Loverboy sau prin promisiunea falsă a unui loc de muncă. Acestea au fost duse în străinătate şi obligate să se prostitueze, în beneficiul traficanţilor conduși de Adrian Munteanu.

17 victime ale traficanţilor au fost identificate în timpul investigației. Trei dintre aceste fete erau minore, iar două dintre fete abia împliniseră 15 ani în momentul racolării.

Instanța a decis judecarea în libertate a lui Adrian Munteanu, neconsiderându-l periculos, iar acesta a fugit din țară.

Europol și Poliția Română arată site-ul web al celor mai căutate persoane din Europa, eumostwanted.eu unde puteți vedea imagini cu persoanele urmărite și să verificați dacă recunoașteți vreuna dintre acestea.