Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, se simte “din ce în ce mai hăituit de poliţia politică DNA”. Vestea bună, că va putea pleca în SUA pentru operaţie, a fost umbrită de cea a procurorilor anticorupţie care l-au înştiinţat astăzi că au extins urmărirea penală, pentru săvârşirea de fapte noi, în dosarul instrumentat din luna ianuarie de procurorii DNA Constanţa.
În dosarul 215/P/2013 al DNA Constanţa, pentru care în 15 ianuarie a fost „umflat” cu circul de rigoare din faţa Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu era pus sub urmărie penală pentru şase cazuri de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu un prejudiciu de peste 5 milioane de euro.
Astăzi i s-a adus la cunoştinţă că s-a procopsit cu alte patru infracţiuni de abuz în serviciu cu un prejudiciu suplimenatr de 6 milioane euro, la care se adaugă spălarea de bani şi constituirea unui grup infracţional. Se face astfel referire la faptul că „în perioada 2011-2012, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu,efectuând, prin mai multe acte, plăţi nelegale către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) în cuantum total de 1.675.847,95 lei, în legătură cu lucrările de împădurire efectuate pe raza comunei Independenţa, judeţ Constanţa”.
În programul de refacerea a plantaţiilor de pomi fructiferi, ar fi efectuat, prin trei ordine de plată, plăţi nelegale către RAjDP Constanţa, în cuantum de 773.519,09 lei.
A treia infracţiune suplimenatră de abuz în serviciu constă în aceea că în perioada 2010-2012, Nicuşor Constantinescu, „ a efectuat plăţi nelegale în cuantum de 20.254.603,36 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări de împădurire, fără respectarea a două hotărâri a CJC şi fără a exista documente juszificative legale”. Şi nu în ultimul rând, Nicuşor Constantinescu este acuzat că în ultimii doi ani, ar fi încălcat dispoziţiile legale care interzic plata în avans din fonduri publice pentru achiziţia de imobile.
Ar fi modificat „natura actului juridic încheiat cu SC Stop SRL din contract de vânzare cumpărare în antercontract şi data la care CJC urma să dobândească dreptul de folosinţă asupra a 25 de apartamente şi a făcut plăţi nelegale către respectiva societate în cuantum de 5.187.156,29 lei”. SC Stop SRL, care deţine complexul rezidenţial „Summerland” din nordul staţiunii Mamaia, aparţine unui afacerist din cercul de interese al administraţiei locale, şi în hotelul căruia se desfăşoară şedinţele Consiliului Local Municipal Constanţa.
Nicuşor Constantinescu a achiziţioant apartamentele pentru mai mulţi medici din ţară, aduşi să lucreze în Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Grup infracţional organizat cu directori din Consiliul Judeţean Acuzaţia de spălare de ani constă în aceea că „la data de 17.07.2009 a dobândit, pentru şi în numele Consiliului Judeţean Constanţa, Portul Izvoarele despre care se cunoştea că provine din săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serivciu de către primarul comunei Lipniţa”. Iar consituirea unui grup infracţional constă în faptul că „încă din 2010, împreună cu Tăicuţu Felicia, (director Direcţia Buget Finanţe în CJC) şi Gâmbuţeanu Adrian George ( directorul de la Regia de Drumuri Judeţene, cercetat cu Nicuşor Constantinescu şi în dosarul DNA Bucureşti), a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop l-a constituit săvârşirea, în principal prin intermediul RAJDP Constanţa, a unor infracţiuni de abuz în serviciu, îndreptate împotriva intereselor economice ale Consiliului Judeţean”. Tot de la refuzul controlulu Curţii de Conturi i se trage Nicuşor Constantinescu respinge toate acuzaţiile şi ameninţă cu plângeri penale împotriva procurorului de caz de la DNA Constanţa. Toate programele CJC, împăduriri, perdele forestiere, caravane estivale, care ar fi fost aprobate prin hotărâri ale consilierilor judeţeni, au fost transformate în infracţiuni de abuz în serviciu de către DNA. „Unde este anticorupţia în aceste hotărâri de consiliu Judeţean?
De când îşi permite DNA sau chiar şi Curtea de Conturi de la care au plecat aceste plângeri, să stabiliească oportunitatea achiziţionării unor apartamente pentru medicii care vin să salveze vieţi, să-i dau afară?” a comentat, transpirat de indignare, Nicuşor Constantinescu, într-o conferinţă de presă. El acuză DNA de imixtiune în puterea legislativă.
„În fiecare zi, DNA-ul vânează aleşii locali de la PSD şi PNL şi le fabrică dosare, trăgând şi funcţionarii publici” Ori votul consilierilor, conform legii aleşilor publici, este supus, potrivit lui Constantinescu, doar controlului administrativ, nu penal.
”Nu DNA controlează cum au votat consilierii locali sau judeţeni dar ce să mai spun când în 2014 sunt cercetaţi parlamentarii, cum au votat sau nu o lege, de s-a ajuns la un amestec şi o imixtiune a puterii DNA care face parte din puterea judecătorească împotriva unei puteri legislative, cum este parlamentul”. „Ce caută SRI în colaborare cu DNA?” De vină pentru toată „hăituiala” suferită de aleşii locali ar fi Traian Băsescu, cel care ar coordona DNA şi serviciile secrete, împotriva cărora Nicuşr Constatinescu a lansat un atac dur. „Eu cred că Traian Băsescu nu ştie să piardă pentru că în ultimii 10 ani şi-a construit un sistem de servicii care s-a infiltrat peste tot. De când până când SRI face protocol cu DNA-ul, 99% din dosarele DNA sunt înregistări pe telefon, făcute de SRI.
Are rol SRI în cercetarea penală a cetăţenilor României? SRI trebuie să apere ţara de spioni şi de străini, nu să cerceteze pe toţi şi să dea la DNA ca să facă dosare politice”. Nicuşor Constantinescu susţine cu tărie că DNA nu are niciun fel de probe împotriva lui ci doar acuze tendenţioase. În spatele tuturor aceste dosare instrumentate de DNA ar fi „ adversarii mei politici, care nu că mă vor plecat de la Consiliul Judeţean, mă vor mort”.