Șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, este urmărit penal de procurorii de la Parchetul General, alături de fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”.
Cei doi sunt acuzați de participare impropie la inducerea în eroare a organelor judiciare, însă, potrivit Antena 3, urmărirea penală ar urma să fie extinsă şi pentru ameninţare, şantaj şi represiune nedreaptă.
Conform informațiilor prezentate la Antena 3, martorii ar fi fost audiaţi la DNA Ploieşti cu un pistol pe masă sau la tâmplă, un Glock, pentru a fi intimidaţi şi pentru a li se smulge denunţurile cerute. În acest caz s-ar fi aflat un afacerit din Ploieşti.
Totodată, în arestul din Câmpina se udau saltelele unor arestaţi care nu doreau să colaboreze cu procurorii, pentru a nu li se permite să se odihnească. Imculapţii erau obligaţi să stea în picioare, neavând voie nici să se sprijine de pereţi. Le era interzis şi să meargă la baie, potrivit sursei citate.
Pe numele celor doi au fost depuse, la Parchetul General, mai multe plângeri de persoane pe care le-au anchetat. Unul dintre cei care au depus o sesizarea este fostul deputat Vlad Cosma.