Informații de interes național. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate și concediile medicale

Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede şi reglementări privind acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale, inclusiv activităților cuprinse în cadrul programelor naționale de sănătate, începând de astăzi, 15 mai.

Detalii în acest sens a dat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.  ”Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie populaţia este acela că se păstrează în continuare, la fel ca şi pe perioada stării de urgenţă, acele consultaţii la distanţă care sunt acordate de medicii de familie şi de medicii din ambulatoriu de specialitate.

Şi că, bineînţeles, în urma acestor consultaţii, pot beneficia în continuare şi de prescripţii medicale la distanţă, de acele reţete pe care medicul care acordă o consultaţie la distanţă le poate prescrie şi, mai apoi, trimite pacientului prin mijloace electronice acea reţetă, cu care pacientul poate să meargă el sau un aparţinător, cu o poză a acelei reţete, practic, la orice farmacie în contract cu Casa, bineînţeles, ca să ridice acele medicamente.

Aceste consultaţii la distanţă şi, de asemenea, şi prescripţiile la distanţă pot fi realizate pentru că, de asemenea, cardul naţional de sănătate nu este obligatoriu într-o primă etapă, de fapt, nu este obligatoriu la medicul de familie şi la medicul specialist până în data de 30 septembrie.

Pentru celelalte specialităţi, însă, în data de 30 iunie vom face o evaluare şi vom vedea dacă este oportună introducerea cardului pentru alte servicii medicale decât cele oferite de medicul de familie şi medicul specialist din ambulatoriu./atataru/ Dar, repet, pentru aceste două specialităţi, pacienţii pot accesa servicii medicale fără să fie necesar cardul de sănătate”, a explicat Mihaela Tănase la RRA.

Ce se întâmlă cu concediile medicale

În ceea ce privește concediile medicale, reglementările se mențin în mare parte:

”Concediile medicale vor fi acordate în continuare pentru persoanele care au suferit de COVID-19 sau au stat în izolare sau carantină, indiferent de tipul de carantină. Există aici o singură modificare privind termenul la care se poate acorda acest concediu medical, dacă pe perioada stării de urgenţă era menţionat ca termen maxim de eliberare a certificatului medical 'până la sfârşitul stării de urgenţă', întrucât acum am ieşit din starea de urgenţă, termenul la care se poate acorda concediul medical, termenul maxim nu trebuie să depăşească 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.

Aceasta ar fi practic singura modificare majoră în modul de acordare a concediilor medicale, şi ea este determinată de faptul că acel termen era legat clar de starea de urgenţă”.

Întrebată dacă persoanele care au fost în carantină pentru COVID-19 pot primi concediu medical în continuare, Mihaela Tănase a detaliat:

”Toate persoanele, indiferent că au stat în carantină, instituţionalizată sau la domiciliu, că au stat în carantină sau în izolare instituţionalizată sau la domiciliu, vor beneficia de concediu medical, cele care au stat în izolare vor da, ca şi până acum, o declaraţie pe propria răspundere, vor transmite medicului această declaraţie, vor putea transmite electronic şi calitatea de angajat - o adeverinţă care atestă calitatea de angajat.

Medicul de familie îi va transmite certificatul de concediu medical tot online, pentru ca el, angajatul, să-l transmită angajatorului tot prin mijloace electronice şi să beneficieze de plata lui”.