Infirmiera care s-a fotografiat cu Cotabiţă a fost demisă de la spitalul Floreasca

Infirmiera care a apărut într-o fotografie cu Gabriel Cotabiţă pe patul de spital, în timp ce acesta era internat la terapie intensivă la Spitalul Floreasca, şi infirmiera care a făcut poza au fost demise din unitatea sanitară.

În iulie, în mass-media a apărut o poză cu Gabriel Cotabiţă, pe patul de spital, alături de o femeie într-un halat albastru ce părea a fi angajată a spitalului.

În urma publicării acesteia, a fost constituită o comisie de cercetare şi a fost convocat şi consiliul de etică din cadrul Spitalului Floreasca.

Comisia a constatat că fotografia a fost făcută în cadrul secţiei de terapie intensivă a spitalului, iar cea care apărea în imagine este  infirmiera Maria Stanciu, angajată în cadrul secţiei, relatează Mediafax.

Poza a fost făcută de o altă infirmieră, Violeta Turcu.

Comisia de disciplină şi consiliul de etică au constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului şi principiile deontologice din cadrul spitalului şi că nu a fost respectată demnitatea umană.

În aceste condiţii, conducerea spitalului a dispus desfacerea contractului individual de muncă al celor două salariate începând cu data de 1 august 2015.

Legea drepturilor pacientului interzice furnizarea oricăror date medicale sau fotografii ale bolnavilor fără acordul acestora sau al familiilor celor internaţi.