INEDIT ÎN ROMÂNIA: Judecătoria Buzău va funcţiona timp de cinci ani la Galleria Mall!

Judecătoria Buzău va funcţiona timp de cinci ani la Galleria Mall, a decis marţi Comisia de evaluare a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de închiriere a unui sediu pentru Judecătoria Buzău.

Proprietarul Galleriei Mall a fost ales dintr-un număr de patru participanţi la procedura de achiziţie, de comisia Judecătoriei, potrivit Agerpres.

'A fost desemnat câştigător S.C. Eurosting cu o parte din imobilul Galleria Mall. Selecţia s-a făcut pe baza criteriului ofertei celei mai bune din punct de vedere economic-financiar, criteriul care a avut o pondere de 60 la sută. Pe o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi se va plăti circa 13.500 de euro lunar timp de cinci ani, faţă de suma maximă de 18.000 de euro', a declarat  vicepreşedintele Judecătoriei Buzău, judecător Leontin Drăgulescu.

Potrivit sursei citate, proprietarii Galleriei Mall au la dispoziţie o perioadă de trei luni pentru îndeplinirea atribuţiilor asumate prin caietul de sarcină, din septembrie judecătorii sperând să se mute în noul sediu temporar.