Indignare şi acuzaţii grave împotriva lui Viktor Orban. „Este un măcelar al naţiunii. Ar fi gata să sacrifice Ungaria”

Indignare şi acuzaţii grave împotriva lui Viktor Orban. „Este un măcelar al naţiunii. Ar fi gata să sacrifice Ungaria”

Discursul rostit, sâmbătă, de premierul ungar Viktor Orban la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad a iritat partidele de opoziţie din Ungaria.

Nu de puţine ori, Viktor Orban, liderul FIDESZ, care este partidul de guvernământ al Ungariei a făcut afirmaţii care au iritat partidele aflate în opoziţie.

Referitor la Viktor Orban, europarlamentarul socialist Istvan Ujhelyi a afirmat că retorica lui Viktor Orban nu poate masca faptul că familia sa şi prietenii lui „au acumulat averi fără precedent”.

Ujhelyi l-a acuzat pe premierul ungar că în ultimii ani a creat un „stat mafiot cleptocrat''.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, liderul Coaliţiei Democrate (DK), Ferenc Gyurcsany, a scris pe Facebook că „lupta de un deceniu dusă de Orban nu înseamnă altceva decât subjugarea ungurilor faţă de puterea sa dictatorială şi crearea unui sentiment de teamă constantă''.

Liderul grupului parlamentar al partidului naţionalist Jobbik, Peter Jakab, a spus că Viktor Orban „a devenit literalmente un măcelar al naţiunii, neinteresat de nimic altceva decât de setea sa nebună de putere'', obiectiv pentru care şeful executivului de la Budapesta ar fi gata să sacrifice Ungaria.

De asemenea, Jakab l-a acuzat pe premier că izolează Ungaria de restul Europei.

Formaţiunea ecologistă LMP a susţinut că Viktor Orban e interesat exclusiv de cariera sa politică pentru următorii 15 ani în loc să se preocupe de viitorul şi destinul propriei ţări şi l-a acuzat pe premierul ungar că ignoră nevoile conaţionalilor lui ce trăiesc în sărăcie şi ale persoanelor care nu au acces la sistemul de sănătate şi la educaţie.

La rândul lor, liberalii ungari au afirmat că „traiectoria ascendentă a ţării a fost pusă în pericol de un premier care continuă să urmeze o politică de izolare şi bazată pe ură''.