Prezent în studioul B1Tv, fostul președinteTraian Băsescu a discutat despre mai multe aspecte ale vieţii politice, atât interne cât și internaționale.
În prima parte a emisiunii difuzate de B1tv, Traian Băsescu s-a referit la anumite aspecte care decurg din crimele de la Caracal.
Pornind de la acestea, fostul președinte a afirmat că, în țara nostră, traficarea unor tineri este un veritabil fenomen. Un fenomen aproape generalizat, în care sunt implicați mai ales tineri proveniți din mediul rural. În acest context, el a adus în discuţie și problema prostituției: „Sunt mulți bărbați nefericiți care nu-și pot găsi o parteneră și astfel apelează la aceste fete”.
În acest context, Traian Băsescu a pledat pentru prostituția instituționalizată. Și anume prin legiferarea prostituției care să se desfăşoare în instituții de profil. Astfel, fetele respective nu ar mai ajunge la mâna unor „peşti” care să dispună de ele după bunul plac: să le bată, să le ia banii câştigaţi, iar uneori să le ia chiar şi viaţa . Faptul că acest lucru nu s- a putut întâmpla mai ales din cauza opoziţiei BOR care s-a opus ferm unei astfel de decizii.
În ceea ce priveşte disensiunile din cadrul coaliţiei de la guvernare, Băsescu a afirmat că Tăriceanu „ ar fi vrut dar nu a putut”. În ceea ce priveşte actul de guvernare fostul preşedinte consideră că, în actuala situaţie, PSD trebuie „să ia în cârcă toate greşelile pe care le-a comis în actuala guvernare”.
Chestionat în legătură cu rezultatele vizite preşedintelui iohannis în SUA, Traian Băsescu a afirmat că nu se poate spune că a fost vorba despre o „vizită istorică”. Deasemenea, fostul preşedinte a afirmat că el însuşi, nu s-ar fi dus niciodată în vizită în SUA şi de acolo să critice UE.
„Nu trebuie să uităm că, din criza economică nu am ieşit cu ajutorul SUA ci cu ajutorul Germaniei. ” De fapt, fostul preşedinte consideră că declaraţia comună făcută la sfârşitul vizitei conţine aspecte mai grave decât „To do list”-ul primit de Victor Ponta cu ani în urmă.