23 iulie

 

India a reușit, până la urmă! HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 23 iulie s-au născut Haile Selassie, Raymond Chandler, Max Heindel, Vera Rubin, Saul Hudson, Martin Gore, Amalia Rodrigues, Claudiu Bleonţ, Liana Cornelia Axinte.

 

Pe 23 iulie sunt Sfinții Foca, Apolinarie, Vitalie și Valeria.

 

Evenimentul Zilei” din 23 iulie 1967 a fost, pe teritoriul Statelor Unite – cel mai grav eveniment de nesupunere civilă faţă de guvern, cel puţin până în prezent. S-a întâmplat în Detroit, Michigan, în noaptea zilei de 23 iulie 1967. Pe atunci erau o mulţime de baruri „ad-hoc”, fără licenţă de funcţionare, ca de altfel pe tot teritoriul Statelor. Se oferea omului muncitor, după o zi zdrobitoare de efort, un pahar de alcool ieftin, după care se putea duce, omul, acasă la nevastă ca să se certe cu ea, dacă nu mai putea altceva. Treburi ale „clasei” muncitoare, de pe tot globul, clasă care nu s-a unit niciodată, nici până în zilele noastre!

 

Ei bine, la poliţia din Detroit a fost numit un tinerel, pe care nu prea îl ducea capul. Aşa că printre primele măsuri „inteligente” pe care le-a luat a fost să facă o razie la „Blind Pig”, o cârciumioară ilegală foarte populară la intersecţia bulevardului 12 cu Strada Clairmount, în Near West Side. Astăzi, bulevardul se numeşte Rosa Parks.

 

În urma confruntărilor dintre poliţie şi proprietarii cârciumei, plus clienţi, a ieşit o revoltă de toată frumuseţea în tot oraşul, care a ţinut cinci zile.

 

Ca să-i pună cap guvernatorul George Romney a trimis în Detroit toată Garda Naţională din statul Michigan. Mai mult, preşedintele Lyndon Johnson a trimis la Detroit armata, o divizie întreagă, a 82-a de paraşutişti. Se pare că şi atunci era foarte cald şi iar se pare că vremea toridă măreşte agresivitatea oamenilor. Pacea civilă fusese ruptă, fragilul echilibru al puterii era depăşit.

 

Rezultatul: patruzeci şi trei de morţi, 1.189 de răniţi grav, peste zece mii de răniţi uşor, şapte mii două sute de arestaţi, peste două mii de clădiri distruse în întregime, peste cinci mii de clădiri distruse parţial. Un mic război adevărat! (Sursă: „Book of Lists”)

 

Poate numai dezordinile rasiale din 1992, din LA se mai pot compara cu marea revoltă din Detroit începută pe 23 iulie 1967. Faţă de „războiul civil” din 1967, din Detroit, „deranjul” cu negri din cam fiecare vară este o bagatelă!

 

Acum Detroit, orașul industriei automobilistice, este un oraş care moare. Este depopulat, trist, fără investiţii, fără viitor, păcat! Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult! Şi mai există destui români americani acolo, unii fără lucru. Am purtat şi mai port corespondenţă cu ei. Unii nu se hotărăsc să plece, mai speră!

 

Se spune că oraşul a început să moară în noaptea de 23 iulie 1967 când guvernul şi-a împuşcat proprii cetăţeni. Apoi, cetăţenii au început să împuşte şi ei, conform celui de al doilea amendament!

 

Vedeţi, în Statele Unite este o problemă. Al Doilea Amendament la Constituţie, care asigură libertatea cetățenilor. Într-o convorbire pe care a avut-o cu unul dintre mulţii preşedinţi pe care i-a slujit, de fapt chiar cu Lyndon Johnson, Edgar Hoover, şeful FBI, un tip care mi-a plăcut întotdeauna, a spus: „Domnule preşedinte, în locul domniei voastre m-aş gândi în fiecare secundă cum să fac viaţa mai bună şi mai fericită unui popor de aproape trei sute de milioane, care are peste patru sute de milioane de arme!”

 

Astrologic, trebuie să observăm că o mulţime de evenimente importante, majoritatea violente, au avut loc în istorie, la cuspe, la trecerea dintr-o zodie în alta! De exemplu, la noi, întorcerea armelor a fost pe 23 august, la trecerea din Leu la Fecioară, iar lovitura de stat a fost pe 22 decembrie, la trecerea de la Săgetător la Capricorn.

 

Tradiţional, la noi, în calendarul creştin ortodox este Sf. Sfinţit Mc. Foca, patronul focului, a „combustiei spontane”, care pedepseşte cu foc venit din senin, fără cauză, pe păcătoşii care nu-l respectă, nu ţin ziua. Am mai vorbit de el şi altădată.

 

Se povesteşte că un şvab a făcut căpiţe de fân, dar câteva le-a făcut şi de ziua Sf. Foca. Deodată, brusc, vede că i se aprinde fânul!  Șvabul începe să alerge de colo-colo, făcându-şi cruci şi jurând: „Tomnule Foco, tomnule Foco, nu le harde pe toate, doar cele drei le-am făcut heute, restul sunt de hieri!”

 

Şi s-a minunat fără seamăn tot satul cum au ars doar căpiţele făcute în ziua de Sf. Foca, iar celeleate au rămas fără să ardă un pai! (Pamfilie, Olteanu).

 

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, tata a fost filogerman. Îi respecta pe germani şi recita din Goethe în original. Îl adora pe Wagner. Acordurile muzicii teutone zguduiau pereţii apartamentului în care locuiam. Walkiriile zburau peste tot! Iar corul din Tannhäuser îmi mai ţiuie şi astăzi în urechi. În casă la noi se vorbea germana. Mama a şi predat germana, a fost lector al Universităţii Populare. Tata luptase trei ani alături de germani în cea mai mare confruntare a tuturor timpurilor şi vorbea o limbă germană aleasă, cea pe care o vorbeau foştii lui camarazi piloţi, ofiţeri şi gentlemeni, iar mulţi dintre ei, nobili!

 

Poate de aceea am devenit filofrancez prin vocaţie şi filoamerican prin convingere! Ca să-l completez pe tata! Dar, rămân înainte de orice… filoromân!

 

Dar altceva doream să vă spun. Tenacitatea are succes. Iată India a reușit lansarea către Lună a misiunii Chandrayaan-2. Ieri, 22 iulie, cu o săptămână întârziere, din cauza unei probleme tehnice, o supapă la motorul rachetă, la ora  09:13 GMT, adică ora Londrei, lansarea s-a făcut cu succes de pe cosmodromul Centrului Spațial Satish Dhawan. În fotografia din titlu, lansarea lui Chandrayaan-2.

 

„My dear friends, today is a historical day for space and science technology in India,” a spus K. Sivan, președintele Indian Space Research Organisation (ISRO), adăugând că racheta GSLV Mk III a plasat Chandrayaan-2 intr-o orbită geostaționară, mai înaltă, mai bună decât erau așteptările, raportează Hanneke Weitering în ”Space”.

 

Anunțul acesta m-a făcut să râd. În tehnica spațială nu există ”mai bine”. Există ”conform programului” și… dezastre! Anunțul prea optimist mă face să cred că savanții indieni încă se mai bazează pe noroc. Poate au un fakir care lansează rachetele prin levitație, știu eu unul…

Dacă totul merge bine, pe 6 septembrie, la Polul Sud al Lunii modulul de aselenizare indian va depune un roboțel cu șase roți, un Rover lunar, care are drept scop depistarea apei. Se crede că la polii lunari ar exista apă sub formă solidă, superînghețată. Cu toate că am un ”bad feeling”!

Teoria conspirației spune că la Polul Sud al Lunii este o bază de extratereștri, de aceea s-a ocolit mereu regiunea. Pardon, scuzați, nu e TC, dacă îmi amintesc bine, este din serialul ”UFO”, așa că o să revăd un episod din serial, neapărat cu apetisanta locotenent Harrington de la Baza Lunară. Și cu ciudatul Straker, cred că el era extraterestrul! De mirare…

Să nu vă mirați, dacă mâine este o altă zi!

 

☼    ♂    ♀

 

BERBEC  Astăzi eşti inspirat şi reuşeşti să te afirmi, fie că eşti la muncă, sau eşti în vacanţă. Lucrează în echipă, colaborează, este mai vesel, dacă nu mai eficient. Nu te supăra din nimicuri! Dacă vezi că nu te descurci, cere ajutor, nu este nicio ruşine şi te face mai uman. Nu că ai fi un extraterestru, dar uneori eşti aşa de rapid, faci multe lucruri odată, că cei din jur cred în secret că eşti vreun elf, sau spiriduş! Dragostea este constat la un indice favorabil, cucereşti prin dinamica ta marţiană dar ai şi noroc, arată conjunctura.

 

TAUR  Eşti avantajat de conjunctură. Cu toate că nu eşti încântat de căldură, de randamentul tău şi ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă! Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Programul stabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. O problemă tehnică îţi solicită expertiza şi… portofelul. Amână pe altă dată chestiile importante sau simandicoase, fiţele la modă! Amorul este, însă, bine aspectat.

 

GEMENI   Răbdarea ta s-a evaporat, e prea cald şi patimile se dezlănţuie. Nu eşti dispus la compromisuri şi ţii până în pânzele albe la ideile tale. În acest caz trebuie să taci din gură! Toată ziua. O zi favorabilă din punct de vedere a carierei. Nu lua hotărâri în pripă, adună mai multe informaţii, mai ales în ceea ce faci, la serviciu sau în vacanţă. Lipsa de reacţie este o reacţie! Dragostea şi carisma proprie sunt, de asemenea, bine aspectate. O zi neaşteptat de simpatică, în care toata lumea te întreabă ce faci şi găseşte că araţi bine, ba chiar că ai slăbit! Dar, nu vorbi mult, mai bine taci!

 

RAC   Eşti plictisit de rutină şi de încălzirea globală. Nu doreşti nimic, doar vrei să fii lăsat să stai la umbră, la propriu şi la figurat. Orice efort îţi provoacă o mare neplăcere. Stai! Astăzi trebuie să te respecţi, dacă vrei să fii respectat. Fă-ţi un program de boier. Mai ales dacă eşti în vacanţă. Carisma ta este spre maximum, aşa că poţi avea rezultate favorabile în tot ceea ce înseamna convingere şi cucerire. Dacă nu, mai încearcă…

 

LEU  Domeniul sentimental este avantajat de stele, aşa că zâmbeşte şi poartă-te frumos cu colegii de serviciu, sau de plajă. Nu uita că generozitatea este una dintre calităţile tale! Fă-ţi ordine în lucrurile tale! Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie… Aruncă sau vinde lucrurile care nu mai sunt folositoare, nu transforma casa în depozit! Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor „importante” cum ar fi: mă duc, sau vin de la piaţă! Sau: mă duc, sau vin de la serviciu! Adică mai totul se învârteşte în jurul voinţei tale! Este foarte bine, nu mă supăr…

 

FECIOARĂ   Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Nu fi naiv, se pare că unii din jurul tău te folosesc drept bancomat! Limitează-te la activităţile de rutină dacă eşti la serviciu. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. De fapt, cu asta se ocupă marea majoritate a oamenilor – majoritatea nu face nimic important! Dar ai o conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. Nu ţine prea mult, aşa că vezi cine răspune în seara asta la mobil… Ca să fiu etic şi moral ar trebui să adaug „dacă eşti celibatar”. Eşti?

 

BALANŢĂ  Datele din presă sunt contradictorii. Eşti dezorientat şi de veştile primite pe FB. Stelele zic să continui pe drumul tău, respectă programul stabilit, fie că eşti la muncă, fie în vacanţă Începi o nouă pagină, o nouă etapă. Ai curajul opiniilor şi deciziilor tale, ceea ce te ajută să te afirmi. Standardele tale sentimentale sunt ridicate şi îţi găseşti cu greu parteneri. Totuşi, amână pe mâine formularea unei concluzii, sau decizia respectivă, ca sa ai timp sa te informezi şi să te documentezi în mod corespunzator. Nimeni nu te poate grăbi ca să iei o hotărâre greşita, este vorba de viitorul tău!

 

SCORPION  Conjunctura astrologică te favorizeză în domeniul financiar-bancar. Dacă ai o problemă cu băncile, astăzi este ziua în care ai noroc, insistenţa ta poate avea şanse bune de câştig Ai intuiţia unor marcaje care te ghideză către un viitor confortabil. Este o „foaie de parcurs” pe care trebuie s-o respecţi, ca să prevalezi!  Ziua de azi este, de asemenea, un bun prilej ca sa cooperezi cu colegii, prietenii sau familia în realizarea unui proiect la care tii foarte mult. Depinde dacă eşti la serviciu, sau în concediu, vacanţă! Dar, azi, mai multă bunăvoinţă şi eleganţă! O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate şi îţi acceptă argumentele!

 

SĂGETĂTOR  Nu mai fi coţofană, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar „sclipitoare”. Fii chibzuit şi cumpăra un singur obiect important şi bun calitativ, care îţi este necesar. Dragostea şi comunicarea sunt avantajate! O anumita tensiune poate domneste la serviciu sau in in familia ta, dar e bine sa nu dai importanta si sa-ti vezi linistit de treburile tale. În mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie şi multă înţelepciune ca să eviţi conflicte inutile, care n-ar fi avut nici învingător nici învins!

 

CAPRICORN  Nu reuşeşti să te încadrezi în bugetul tău. Ai probleme cu banii. Tu, ca un Capricorn isteţ, trebuie să te foloseşti cu iscusinţă resursele pe care le ai de la părinţi, fraţi, surori, rude Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă. Din nou se discuta despre criza, de fapt despre schimbarea la care suntem condamnaţi şi cum să se descurce familia ta. Ca să obtii o solutie buna trebuie sa privesti lucrurile ca si cand ai fi la distanta, sa ai perspectiva si obiectivitatea necesare.

 

VĂRSĂTOR   Te poţi consola cu proverbul „numai cine nu munceşte nu greşeşte”. Este o scuză bună pentru ziua de azi când te comporţi ca Dorel din reclamă. „Săracii cu duhul” au, însă, noroc în dragoste! Faci mari eforturi să rămâi în termeni buni cu toată lumea, acasă sau la serviciu. Trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie. Aşa vei evita nişte momente mai tensionate sau chiar nişte decepţii, pe care, haide să fim drepţi, nu le meriţi! Nu lua de bun tot ce apare în presă! Verifică, verifică, verifică! Nu călătorii după căderea nopţii. Astăzi parcă nu trebuie să călătoreşti neapărat cu trenul sau avionul, dar dacă nu ai încotro…

 

PEŞTI  O parte din zodie e, sau se pregăteşte să plece în vacanţă. Programul tău se tot schimbă azi, dar nu lăsa treburile importante, pentru nimicuri urgente.  O zi aglomerată, cu o seară plăcută! Evită să faci confidenţe, unii oameni nu pot înţelege evoluţia psihică, ba chiar se simt vexaţi. Trebuie să le protejezi ignoranţa, nu vorbi inutil! Nu trebuie să deschizi discuţii nesfârşite şi inutile despre filozofii şi curente religioase. Poti sa incepi sa-ti faci proiecte pentru urmatoarea perioadă, poate pentru weekend, poate pentru concediu, poate pentru… altceva! Caută cu grijă prilejurile să te afirmi profesional, dacă eşti la serviciu, pentru că stelele te avantajează spre o rapidă ascensiune pe scara sociala.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: