India a identificat "creierul" atentatelor de la Mumbai

India îi cere Pakistanului extrădarea a 27 de suspecţi despre care se crede că au fost implicaţi în atentatele de la Mumbai. Potrivit Wall Street Journal, poliţia indiană crede că a identificat creierul atentatelor în persoana lui Yusuf Muzammil, şeful operaţiunilor teroriste a mişcării islamiste Lashkar-e-Taiba, cu baza în Pakistan.

Autorii atentatelor sunt „apatrizi”, a declarat, ieri, preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, dezminţind categoric implicarea ţării sale în acele acte de violenţă.

"Cred că e vorba de militanţi apatrizi care se agită în interiorul regiunii", a spus Zardari, intervievat de CNN.

"În orice caz, statul pakistanez nu e responsabil", a adăugat preşedintele. "În mod evident, statul pakistanez nu e implicat. Noi facem parte dintre victime".

Zardari a spus că se îndoieşte de afirmaţiile Indiei potrivit cărora singurul supravieţuitor al commando-ului, acum în detenţie, e de naţionalitate pakistaneză.

"Nu am primit nicio dovadă tangibilă care să permită să se spună că este vorba de un pakistanez", a spus el.

Sâmbătă, Zardari i-a cerut Indiei să nu "reacţioneze într-o manieră excesivă" în privinţa atentatelor de la Mumbai şi a jurat că va da dovadă de cea mai mare severitate dacă va fi dovedită implicarea pakistaneză.

Islamabad-ul s-a oferit să lucreze cot la cot cu New Delhi pentru a ajunge până la cea care au sponsorizat şi comandat atentatele.

Mişcarea islamistă Lashkar-e-Taiba, cu baza în Pakistan, a fost acuzată că este la originea atentatelor de la Mumbai.

Sursa: Le Monde