Îndatoriri de paradă: Boc şi-a primit onorul şi înjurăturile

Premierul a fost în centrul atenţiei la manifestările de ieri: a fost salutat de Garda de Onoare în locul şefului Senatului şi apoi a fost huiduit de câţiva români îngheţaţi.

Tradiţionala paradă de 1 Decembrie a început fabulos, cu o serie de sesizări ale unui român cu portavoce: "Sunt copaci care cad şi trebuie consolidaţi! Sunt lucruri care trebuie făcute! La Mulţi Ani, România!". În secundele următoare l-au înconjurat câţiva domni în civil, dar din prinsoarea lor, el continua să strige: "Dar ce-am făcut?! La Mulţi Ani pentru România!!!".

A mai fost apoi Emil Boc, coborât cu pas sprinten de la tribuna oficială pentru a primi onorul. În mod "fraudulos", după cum aveam să aflăm repejor: protocolul valabil pentru astfel de situaţii, invocat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, prevede ca - în lipsa şefului statului - prerogativele să fie preluate de al doilea om în stat. Boc avea să le explice jurnaliştilor că a fost desemnat de către Traian Băsescu să preia "ştafeta" onorurilor. De cealaltă parte, Mircea Geoană a spus că nu se lasă cu una, cu două şi că va cere o investigaţie.

"Să-i fac o poză lui Boc, să-l înjure şi tata!"

După ce efectivele militare care au defilat pe Şoseaua Kiseleff s-au epuizat, iar Mercedesul guvernului frânase "să-l culeagă" pe premierul Emil Boc, un tânăr şi-a pornit în grabă aparatul digital şi a centrat imaginea pe maşina care, după îmbarcarea primului-ministru, se îndepărta încet. Tânărul apăsa la repezeală pe butoane şi spunea: "Să-i fac o poză lui Boc, să-l înjure şi tata!".

Cu un sfert de oră înainte de sfârşitul oficial al paradei, izgonit de vremea rece, publicul a început să se destrame. Cu umbrele şi pelerine, copii urcaţi în cârcă şi pantofi "muraţi" de ploaie, spectatorii s-au scurs către gurile de metrou de la staţia Aviatorilor. Înghesuiala era atât de mare încât mai bine de un sfert de oră lumea nu a putut coborî treptele spre metrou. "Te pomeneşti că şi aici e paradă!", a spus un tânăr, lovindu-se de zidul de oameni format pe culoarul care ducea spre peron.

Parada militară în imagini 1 decembrie la Bucureşti | FOTOREPORTAJ

PROMOVARE

Pro TV-ul, salutat cu arma la umăr

După ce acum câţiva ani făcea manea din imnul naţional, Pro TV a găsit o nouă metodă de promovare în zi de dublă sărbătoare: a fost salutat de soldaţii Regimentului 30 Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul". Clipul difuzat ieri îi arată pe soldaţi în timpul exerciţiului. La un moment dat, aceştia strigă într-o singură voce sloganul televiziunii, "Gândeşte liber!", apoi "La Mulţi Ani, Pro TV, La Mulţi Ani, România!".

Reprezentanţii Ministerului Apărării susţin că nu e nimic în neregulă ca unul dintre simbolurile României să fie utilizat pentru promovarea unei televiziuni comerciale. Totodată, aceştia explică faptul că n-a fost vorba despre un onor, ci despre un scenariu util, inclusiv pentru promovarea imaginii regimentului.

"A fost o solicitare din partea Pro TV, aprobată de conducerea Ministerului Apărării. Practic, au fost filmate momente din cadrul re pe ti ţiilor pentru parada de 1 De cembrie. În cadrul acestui scenariu, folosit în videoclipul Pro TV, am urmărit să promovăm imaginea Regimentului 30 Gardă. Nu am dat onorul, a fost doar un scenariu", a declarat comandorul Tiberiu Frăţilă, şeful Direcţiei Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Apărării.

La jumătatea acestui an, unitatea a împlinit 150 de ani de la înfiinţare. La 1 iulie 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna ordonanţa pentru înfiinţarea Batalionului 1 Tiraliori, actualul Regiment 30 Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul". În 1991, soldaţii acestui regiment au primit misiunea de a aduce, de la Mărăşeşti la Bucureşti, Eroul Necunoscut, pentru a fi înhumat pe veci în Parcul Carol. Soldaţii de aici sunt instruiţi atât pentru luptă, cât şi pentru reprezentare, în cadrul unor ceremonii oficiale la care participă şefi de stat sau alţi înalţi demnitari.