Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, şi-a anunţat, într-o declaraţie publică făcută pe contul său de Facebook, candidatura la postul de comisar european al României pe transporturi, inclusiv mobilitate militara.
„Doresc sa fac public faptul ca mi-am anunțat candidatura la postul de comisar al României pe transporturi, inclusiv mobilitate militara.
Doamna Prim-Ministru este la curent cu candidatura mea.
In sprijinul acestei candidaturi, aduc câteva argumente:
1. In calitate de Comisar Desemnat in Comisia Juncker, declarația mea de interese a fost evaluată de Comisia JURI, care nu a depistat nicio neregula;
2. Am activat 14 ani in Parlamentul European, ultimii 5 ani, in calitate de Vicepreședinte…”, a scris Ioan Mircea Paşcu pe contul său de Facebook marți seara.
Un interimat cu scandal
Fost vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu a fost recent în centrul unui scandal referitor la ocuparea, interimară, a locului României din Comisia Europeană, rămas vacant după ce Corina Crețu, fost comisar pentru Politici Regionale, a demisionat pentru a deveni europarlamentar.
România a vrut să o înlocuiască pe Corina Crețu, fostul comisar pentru dezvoltare regională, care a revenit în Parlamentul European, cu Ioan Mircea Pașcu.
Dar, după ce a cerut României și Estoniei să nu nominalizeze noi comisari pentru doar câteva luni, Jean Claude Juncker a decis că nu le va acorda celor doi interimari niciun portofoliu. În plus, Parlamentul European nu i-a validat pe cei doi în ultma sesiune plenară din iunie, astfel că Pașcu și Simson nu și-au preluat încă mandatele, ceea ce înseamnă că, practic, nu ar servi în Comisie decât câteva săptămâni.
„Apreciem decizia guvernului estonian de a nu mai susține un comisar interimar pentru restul mandatului, ceea ce va evita o inacceptabilă risipă din banii contribuabililor. Cerem acum guvernului român să facă același lucru. Procesul de aprobare (în Parlamentul European) trebuie stopat”, a scris pe Twitter Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din legislativul UE.
Siegfried Mureșan, eurodeputat din partea PNL (tot din grupul PPE) a scris pe Facebook că președintele Comisiei pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European, Monika Hohlmeier, a transmis că nu ar trebui acceptate numirile celor doi comisari interimari, pentru că ar fi costuri mult prea ridicate pentru un mandat de câteva săptămâni.
Fostul europarlamentar, activ în politică încă de la începutul lui 1990, alături de actualul PSD, nu a mai figurat pe listele de europarlamentari ai social-democraților, care au fost întocmite în președinția lui Liviu Dragnea.
CEx cu scandal
Ședința CEx a PSD a fost întreruptă marți seara pentru ca Viorica Dăncilă să aibă o convorbire telefonică cu Ursula von der Leyen, căreia i-a comunicat că partidul l-a nominalizat pe Dan Nica pentru postul de comisar european pe transporturi, după respingerea Rovanei Plumb.
Președintele Comisiei Europene nu ar fi fost încântată de reapariția numelui lui Dan Nica în discuție, motiv pentru care Viorica Dăncilă a revenit cu a treia propunere de comisar: Gabriela Ciot, secretar de stat la MAE.
Surse din cadrul CEX au declarat pentru Digi24.ro că Ursula von der Leyen i-a cerut lui Dăncilă să îi trimită și o femeie drept propunere de comisar.
Cine este propunerea
Conform informațiilor de pe site-ul MAE, Melania-Gabriela Ciot a fost numită în funcția de secretar de stat pentru afaceri europene, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la data de 20 septembrie 2017.
Este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, iar în 2015 a obținut abilitarea pentru conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene. În cadrul Facultății de Studii Europene este Directorul Școlii Doctorale „Paradigma Europeană” (relații internaționale și studii europene) și coordonează programele de masterat Management și negocieri internaționale și europene și Cultural Diplomacy and International Relations.
Te-ar putea interesa și:
Ioan Mircea pascu este de departe cel mai bun europarlamentar pe care l-a avut Romania in ultimii ani.Ar fi dureros pentru tara noastra ca dumnealui sa nu ramana in continuare intr-o pozitie care sa asigure Romaniei o forta mult mai amre si o voce pe care o are domnia sa. Au fost in PSD jocuri murdare si dina cest motiv Ioan Mircea Pascu a fost dat deoparte de fosta conducere a PSD condusa de Liviu dragnea si acolitii sai.
Varianta cu Ioan Mircea Pascu va salva onoarea Romaniei s-asa patata de respingerea candidaturii Rovanei Plumb in comisia juridica(JURI) a Comisiei Europene..
Ce vorbești domnule Marian??? Despre ce jocuri murdare este vorba??? dl. puiu pașcu are o nesimțire și un tupeu incomensurabile, dacă pe rovana plumb comsia a respins-o pentru motivul celor 800mii, pe pașcu ar trebui să nici nu îl lase să îndrăznească să-și depună candidatura la cît de periculos este și la cîte combinații a făcut din pozițiile si funcțiile pe care le-a deținut. în ce constă bunătatea dl-ui pașcu? a da, clar că e foarte bun pentru cei care au și au avut combinații cu el, dar nu și pentru români! Toată activitatea desfășurată de dl.Pașcu nu a fost făcută pentru români, ci în detrimentul românilor, prin combinațiile lui, asigurând prin influența lui super-bunăstarea câtorva oameni(fie oameni de afaceri,fie oameni puși în funcții călduțe) , totul cu bani din bugetul de stat, denotă cine este de fapt acest om, de o moralitate îndoielnică. el este unul dintre cei care au fost în gașca lui iliescu; dintre acoliții lui iliescu, la această oră cred că ocupă funcții foarte importante în statul român maxim 2 persoane. Așa că ar fi bine să-și vadă de nepoți și de frumoasele secretare ce le-a avut la cabinetul din bruxelles
Dl.IMPaşcu mi-e perfect indiferent dar e totuşi supărătoare insistenţa cu care se zbate să-şi apere osciorul mergând până la ridicol. Nu guvernul trebuie să desemneze un comisar european? Există şi varianta auto-propunere?
Lasă măi dom’le Paşcu şi pe unul tânăr să propăşească! La 70 de ani ai matale nu crezi că e timpul să te odihneşti? Şi fără mandatul de comisar european vei avea o pensie suficientă să trăieşti fără griji!
Eu una nu te cred că grija de România te îndoaie şi te frământă. Spune asta unora mai naivi.