Imaginea obișnuită a fostului premier era aceea în care coafura scotea în evidență celebrul coc, iar un detaliu neașteptat a ieșit la iveală cu ocazia acestei schimbări de imagine, scrie Cancan.

Viorica Dăncilă nu mai este liderul PSD, iar scenariul politic s-a complicat în momentul în care a apărut în ecuație și o eventuală excludere din Partidul Social Democrat. Viorica Dăncilă a declarat, de altfel, că nimic nu este exclus, din acest punct de vedere, numai că speră în ”înțelepciunea” membrilor de partid și a noii conduceri.

Totodată, fostul premier al României a mărturisit că acum are mai mult timp liber și socializează cu oamenii pe care îi întâlnește, iar ultimele sale apariții au reprezentat și o nouă abordare în ceea ce privește coafura.

Viorica Dăncilă a renunțat și la celebrul coc, părul fiind acum strâns într-o „coadă de cal”. Cei care au privit cu atenție fotografiile au sesizat și că Viorica Dăncilă ”ascundea”… un burete în fostul coc.

„Am fost mereu om normal! Normalitate să mergi în mall, am discutat cu oamenii, îmi place să stau între oameni. Acum am mai mult timp liber!”, a declarat Viorica Dăncilă atunci când a fost întrebată cum i s-a schimbat viața după ce a demisionat din funcția de președinte PSD.

Te-ar putea interesa și: