Evenimentul Zilei > Actualitate > Incredibil. S-a predat poliției după 29 de ani de la evadarea din închisoare
Incredibil. S-a predat poliției după 29 de ani de la evadarea din închisoare

Incredibil. S-a predat poliției după 29 de ani de la evadarea din închisoare

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, care cu un bomfaier şi un cleşte a tăiat gatiile pentru a evada din închisoare, cu aproape 30 de ani în urmă, s-a predat poliţiei, au anunţat miercuri autoritățile australiene.

Bărbatul a evadat dintr-un centru corecţional din Grafton, Australia, la circa 600 de kilometri nord de Sydney, în noapte dinspre 31 iulie şi 1 august 1992, folosind „instrumente printre care un bomfaier şi un cleşte de tăiat”, a declarat poliţia din New South Wales într-un comunicat.

„La acea vreme, eforturile de a-l localiza pe bărbat au eşuat”, se arată în comunicat.

Bărbatul, care avea 35 de ani în momentul în care a evadat din închisoare, a fost acuzat ulterior că a fugit din custodia statului.

El s-a predat duminică poliţiei din Dee Why, o suburbie în nordul Sydney.

Mass-media locală a relatat că, în momentul evadării, el efectuase puţin peste un an din cei trei ani şi jumătate de închisoare la care fusese condamnat. Bărbatul a fost condamnat pentru cultivarea unei plante interzise.

Potrivit presei locale, bărbatul a trăit din 1992, fără a fi descoperit de poliţie, în zona de nord a oraşului Sydney.

Cu câțiva ani în urmă, un american s-a predat după 43 de ani

Clarence David Moores-a predat după 43 de ani. El a evadat în iunie 1972 dintr-o închisoare din statul Carolina de Nord, unde intrase în iulie 1967. Motivul pentru care cel mai urmărit fugar din SUA s-a predat după atâţia ani de la evadare este acela că a vrut să beneficieze de tratament medical gratuit!

Infractorul avea doar 23 de ani când a fost condamnat și urma să ispășească o pedeapsă de 11 ani pentru jaf armat. Potrivit presei americane, dacă s-ar fi comportat cum trebuie, ar fi fost eliberat în iunie 1978. Într-o seară, în 1972, profitând de neatenţia gardienilor la schimbarea turei, a evadat.

Astfel, Clarence s-a „ascuns” timp de 43 de ani, evitând poliţia, schimbând identităţi și alergând prin toată America. Când a reușit să i se piardă urma, a început să aibă probleme cu sănătatea. Nu s-a putut interna în spital să se trateze pentru că nu avea asigurările de sănătate plătite. A început să aibă dureri de spate și probleme cu picioarele. În cele din urmă, Moore s-a prezentat la sediul poliţiei din Frankfort, Kentucky, și s-a predat.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: