INCREDIBIL! România, ŢEPUITĂ cu 1,4 miliarde de dolari de AMERICANII de la Chevron. Compania a plecat fără să plătească DĂRILE către statul ROMÂN

INCREDIBIL! România, ŢEPUITĂ cu 1,4 miliarde de dolari de AMERICANII de la Chevron. Compania a plecat fără să plătească DĂRILE către statul ROMÂN

Gigantul petrolier american Chevron a părăsit România fără să plătească statului român sumele aferente lucrărilor neefectuate în cadrul a trei perimetre concesionate pentru exploararea și exploatarea de gaze de șist, se arată într-un Raport de audit al performanței privind concesionarea resurselor minerale ale țării în perioada 2011-2015 realizat de Curtea de Conturi.

"În perioada auditată, încetarea acordurilor petroliere a fost realizată la inițiativa titularilor prin renunțare la acestea. Astfel au fost emise 11 decizii ale președintelui ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale, n.r.) de încetare a concesiunii activităților petroliere, în unele cazuri titularii au virat la bugetul de stat contravaloarea lucrărilor neefectuate în sumă totală de 12.225.720 euro și 240.000 dolari. Au fost constatate cazuri de solicitări de renunțare la acorduri petroliere prin renunțarea de către titularii de acorduri petroliere, fără a fi realizate programele minime de lucrări prevăzute în acordurile petroliere, și fără să fie virată la bugetul statului contravaloarea acestor lucrări. Astfel, în cadrul perimetrelor Adamclisi, Vama Veche și Costinești, titularul acordului petrolier, Chevron Romania Holdings B.V a notificat ANRM în anul 2015 cu privire la renunțarea la acordurile petroliere încheiate în anul 2012, fără a fi de acord cu virarea la bugetul statului a sumelor aferente lucrărilor neefectuate. ANRM a procedat la verificarea documentelor prezentate de titular în executarea acordurilor petroliere constatând că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul efectuării lucrărilor prevăzute în programul minim de explorare", se spune în raport, potrivit activenews.ro   Ce trebuiau să facă americanii?   Acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM și Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, au fost aprobate de către fostul Guvern Ungureanu pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi și Costinești. După acest moment, urma obținerea tuturor avizelor pentru a începe perioada de explorare, care putea dura între 4 și 10 ani. În primii doi ani de zile ar fi trebuit să aibă loc prospec­țiunile, prin care s-ar fi făcut practic o radiografie a subsolului, și studiile geologice.   Americanii trebuiau să facă un proiect geologic care urma să fie analizat de ANRM și trebuiau să realizeze studiile de impact și să obțină acordul proprietarilor de terenuri pentru a se apuca de lucru în respectivele zone.   După cei doi ani de studii, ar fi trebuit să înceapă perioada de forare cu ajutorul a opt sonde. După patru ani de zile trebuia să se decidă ce se face mai departe, dar în această perioadă programul de investiții minim ar fi fost de 65 de milioane de dolari.   Chevron a părăsit România după ce a forat o singură sondă în zona Siliștea-Pungești din județul Vaslui. Decizia a fost una economică, susține compania, însă mai multe voci au susținut că motivul real a fost ieftinirea petrolului pe plan mondial, după 2014.