Un învăţător riscă să îşi petreacă restul vieţii în spatele gratiilor pentru că a abuzat de elevii săi, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani.
Mark Berndt este un învăţător din California, în vârstă de 61 de ani. El a fost acuzat de pedofilie şi riscă să primească închisoare pe viaţă după ce anchetatorii au descoperit poze cu copiii pe care acesta îi abuza.
Practic, ancheta poliţiei a început în urmă cu un an, când angajatul unui studio fotografic a descoperit poze cu copii în ipostaze nepotrivite. După ce a fost cercetată casa profesorului, au fost descoperite peste 400 de fotografii cu minori, o parte dintre ei fiind deja identificaţi ca fiind elevi de-ai săi.
Anchetatorii au mai descoperit unele poze în care profesorul le dădea elevilor să guste ceva cu o linguriţă. Elevii au declarat că într-adevăr, acesta îi punea să bea un “lichid scârbos". Ulterior, în coşul de gunoi al profesorului a fost găsită o linguriţă care, după analize, s-a constatat că ar fi conţinut spermă. Elevii aveau vârste cuprinse între 6 şi 10 ani şi de cele mai multe ori nu ştiau în ce sunt implicaţi, învăţătorul atrăgându-i şi păcălindu-i că este vorba despre un joc educativ.
Pentru faptele sale, judecătorii au stabilit cauţiunea să fie în valoare de peste 2 milioane de dolari.