Incredibil cât de sexy erau iraniencele înainte de Revoluția islamică – GALERIE FOTO

Incredibil cât de sexy erau iraniencele înainte de Revoluția islamică – GALERIE FOTO

Chiar dacă astăzi pare greu de imaginat, în Iranul anilor 1960-1970, femeile purtau rochii scurte, putând să-şi arate, umerii şi chiar decolteul, în vreme ce tinerele cu capul descoperit făceau parte din piesajul cotidian.

Revoluția islamică din 1979 le-a bulversat însă complet viața iar, astăzi, femeile pot fi bătute, trimise la închisoare şi chiar executate dacă îndrăznesc să-și expună public un centimetru de piele.

În anii '60 iranienii nu simţeau nevoia să fie europeni sau americani, ci pur şi simplu se bucurau de haine confortabile şi la modă. Acea perioadă de libertate și creativitate explozivă le-a permis tuturor, femei şi bărbaţi, să îşi construiască o carieră şi să îşi exprime liber personalitatea, iar credinţa şi tradiţiile erau iubite şi adânc înrădăcinate.

O serie de imagini, din presa vremii, dar şi din arhive personale, ilustrază clar cum arătau şi se comportau femeile înainte de revoluţia islamică din Iran, iar schimbarea este una dramatică.

Ne puteți urmări și pe Google News

După Revoluția islamică din 1979, purtarea vălului a devenit obligatorie pentru toate femeile. Multe reprezentante ale sexului frumos, mai ales celebrități, au ales să părăsească țara și să fugă în Occident.