Trupul neînsufleţit al fotbalistului nigerian Henry Chinonso, decedat acum o lună în timpul unui meci amical disputat la Baloteşti, a fost ridicat azi de la IML! Conform gsp.ro, trupul lui Henry Chinonso a fost ridicat de "8 tipi de culoare".
UPDATE. Surse medico-legale au declarat pentru EVZ că trupul fotbalistului nigerian Henry Chinonso a fost ridicat, "cu acte în regulă, şi depus la capela Cimitirului Catolic. "A fost o neînţelegere între reprezentanţii clubului şi nevasta celui decedat. Femeia a spus că nu ştia că cei de la club îl iau astăzi", au precizat aceleaşi surse. "A veni vicele de la club, membrii familiei şi trebuia să plece astăzi în Nigeria. După discuţia cu femeia au stabilit să îl mai lase o noapte şi l-au depus la capela catolică", a explicat legiştii. Cel mai probabil, sicriul cu trupul sportivului va pleca spre casă, pe calea aerului, mâine, în jurul orei 12.00. Henry Chinonso a decedat, în timpul unei partide de fotbal, din cauza unor malformaţii pe care le avea din naştere. Scene decupate parcă din filme s-au derulat azi la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.
Conform gsp.ro, opt tipi de culoare şi-au făcut apariţia astăzi la IML, au luat cadavrul lui Henry Chinonso, l-au urcat într-o dubiţă şi au plecat cu el!
Aflaţi de faţă, jucătorii de la Delta Tulcea au intrat în conflict cu cei opt. Unul dintre jucători, Mansur, a fost bătut crunt de cei opt.
În curtea IML-ului se afla şi soţia lui Henry Chinonso, însoţită de fratele decedatului. Femeia, care e însărcinată, ar fi suferit un şoc.